Bazandu-mă in totalitate pe Raportul de inregistrare şi evaluare a bunurilor Ogrăzii Armeneşti din Chişinău, executat pe 9 noiembrie 1920 (cu patru zile mai tarziu după procesul de inventariere efectuat de către o comisie specializată) şi pe Planul general al Ogrăzii reconstituit de către autor, in comunicarea de faţă intenţionez să ofer o perspectivă detaliată a infrastructurii şi vieţii cotidiene in cadrul celor două cartiere armeneşti din Chişinău la inceputul sec. XX. Potrivit documentului, Ograda era impărţită in 17 porţiuni, fiecare separată de alta prin diferite imprejmuiri. Majoritatea clădirilor aveau o destinaţie economică, cu toate acestea, o bună parte din ele serveau drept locuințe şi cuprindeau o gamă variată de apartamente de la una la șapte odăi. Toate aceste construcții determinau tipologia unei societăți de consum. Spațiul era diversificat in birouri de cancelarie, magazine, diferite depozite (de cherestea, lemn, cărbune, var, brichete, tutun etc.), brutării, restaurante, bufete, ceainării, carciumi, frizerii, farmacii etc. Dacă ne-am transpune, acum un secol, pe strada principală a orașului unde incepea zona Ogrăzii (de la str. Armenească), atunci am sesiza din plin după casetele publicitare suflul epocii: Magazinul de cafea „Yemen”, Cooperativa „Unirea”, Biroul de transport rutier „Rapid”, Hotelul ≪Метрополь≫, Farmacia „Sanitas”, Biroul de bijuterii, gravură și ceasornicărie „Renesans”, Restaurantul „Barlad”, Depozitul farmaceutic „Veritas”, Restaurantul „Carpați”, Magazinul de industrie textilă ≪Бывшая Котляровского и Пташникого≫, Ceainăria „Ardagan”, Magazinul „Cooperativa centrală”, Restaurantul „Alianța”, Hotelul „Geneva”, Restaurantul „Bulgaria”, Ceainăria ≪Восток≫, Depozitul de fructe ≪Союз Садовод≫, Restaurantul „Regina Maria” (fostul ≪Рыбак≫), Restaurantul „Garni”, Ceainăria ≪Биржа≫, Ceainăria ≪Москва≫, Restaurantul „Turda” ș.a. Toate insemnele publicitare pomenite vorbesc de la sine despre nivelul de trai şi cel educațional, despre tendințele și năzuințele oamenilor intr-o perioadă de transformări majore, precum și despre acomodarea populaţiei la noul regim instituit după 1917. Denumirea localurilor și a serviciilor prestate denotă o lume cosmopolită și polarizată din punct de vedere etnic. Printre chiriașii imobilelor prevalau nume de evrei, armeni, greci, polonezi, ruși și romani. Fiind vorba de armeni, de exemplu, in sectorul 9, din 1920, Karabet Cerkasov arenda de la Samuil Grosman pentru o perioadă de trei ani o incăpere destinată serviciilor de tuns, ras sau frizat. Pentru acest atelier Karabet Cerkasov achita suma de 3 500 de lei anual. O altă frizerie amplasată in cadrul cooperativei „Unirea”, era arendată in sectorul 15 de către un alt armean, şi anume Megherdici Erițpohanov, care achita pentru aceasta suma de 7 000 lei. Magazinul de cafea „Yemen” de pe str. Armenească era ținut din 1917 de un oarecare Arsen Nazarbekianț pentru care intreprinzătorul achita suma de 1 000 de lei anual. Ulterior, intre 1932 şi 1933, potrivit recipiselor de depunere a chiriilor, in cadrul Ogrăzii erau inregistrați şi alţi armeni, precum Eghia Alahverdian, Cornic Bedrozian, Mogardici Eramian ş.a.