Literatura lui D. Crudu este o literatură de factură biografistă care se axează pe detalii, pe ineditul experiențelor, pe viața irepetabilă a individului. Biografismul constituie legătura dintre viață și text, cultivă refuzul la metodele și generalizările poluate, concentrându-se pe individualitate. De aceea, atunci când vorbim despre „tânăra personalitate” în romanele lui Dumitru Crudu, nu putem vorbi decât la particular. D. Crudu nu-și pune scopul să construiască tinere personaje și nici personaje-tip. Scriitorul construiește, asemeni unui om care visează: personajele lui sunt spontane, imprevizibile, bine încadrate în context. Iar visul constituie, pentru acesta, fără a exagera, starea autentică a trăirilor unui om, personajele fiind ipostaze ale eului narator. Pe de altă parte, dincolo de experiențele personajelor, descoperim scopul naratorului – „Ceea ce mă interesează pe mine nu este cum un tip care are succes se prăbuşeşte sau cum un om sănătos se îmbolnăveşte, ci cum un deznădăjduit îşi redobândeşte speranţa. Reinventarea iluziei este mai importantă pentru mine chiar decât descrierea realităţii.” (1, p. 20).  În 1999, în revista Paralela 45, D. Crudu și M. Ianuș publică manifestul fracturist, acesta listând principalele idei pe care se bazează textele acestora.  Conchidem că, pe lângă actualitatea literară, fracturismul lui D. Crudu este dominat și de actualitatea socială și, uneori, de cea politică; temele abordate putând fi infinite, odată cu schimbarea vocii narative.  1 Basarabia, 2003, nr.1-3, p. 14-21