Indiferent de faptul că studiile realizate asupra a două din cele mai importante componente ale comunicării – textul şi discursul – sunt destul de numeroase, analiza opiniilor înaintate de cercetători nu permite să avem o înţelegere adecvată a relaţiilor dintre ele mai ales în sfera funcţionării. În articolul de faţă se încearcă o sinteză succintă a abordărilor acestor fenomene şi se propune o interpretare a relaţiilor pe care ele le întrteţin în procesul comunicării. Se avansează ideea că discursul este procesul de creare a unei noi realităţi, iar textul este mijlocul de păstrare a acestei noi imagini pentru a fi transmisă altor generaţii.