Pe parcursul cercetării fenomenului, reziliența psihologică a fost definită atât ca o trăsătură de personalitate, cât și ca proces de adaptare la o adversitate. Pe de altă parte, reziliența este o calitate care se dezvoltă grație interacțiunii persoanei cu anturajul acesteia. Nici abordarea rezilienței ca proces nu este lipsită de critici, deoarece neglijează multe caracteristici-cheie de natură individuală ale conceptului. Una dintre cele mai multiaspectuale definiții a fost formulată de M. Ungar: “reziliența reprezintă în același timp capacitatea indivizilor de a naviga prin și de a accesa resursele de natură psihologică, socială, culturală și fizică, ce le susțin starea de bine, dar și abilitatea acestora, atât individuală cât și colectivă, de a negocia obținerea și utilizarea acestor resurse in moduri justificate și acceptate de cultura respectivă” (Ungar 2008). Astfel, înțelegerea fenomenului se află dincolo de caracteristicile de personalitate și de definirea strictă ca proces. Cea mai eficientă în acest context ar fi o abordare complexă. Este vorba, mai degrabă, de un proces, dar care se desfășoară la nivel personal, proces gestionat de fiecare individ în parte, de management al resurselor personale și de mediu pentru a depăși cu succes o situație dificilă.

Along several decades of research, resilience was defined both as a personal trait and a process of adaptation to adversity. At the same time, resilience is personal characteristic that develops thanks to the interaction of the individual with the environment. The definition of resilience as a process is also the object of criticism, as it neglects a series of individual traits and characteristics, key aspects of the phenomenon. One of the most complex definitions of the concept was provided by M. Ungar: resilience is both the capacity of individuals to navigate the psychological, social, cultural and physical resources that sustain their well-being, and their capacity individually and collectively to negotiate for these resources to be provided and experienced in culturally meaningful ways” (Ungar 2008). Understanding of this phenomenon lays beyond personal traits and defining resilience strictly as a process. A complex approach seems to be the most efficient. It is, more likely, a specific process, developing on the personality level, a process a process personally lead by every individual, of personal and environmental resourses management, in order to successfully get over adversity.