Sunt cunoscute trei proiecte de sistematizare urbană a Chişinăului: 1817, 1834 şi 1944-47, in conformitate cu care s-a format zona istorică a oraşului. In publicaţiile recente a fost descoperit incă un plan de sistematizare, ce datează din 1943. In Ministerul Lucrărilor Publice a fost organizat un centru de elaborare a proiectelor de refacere a oraşelor ce au suferit in război, printre acestea fiind şi Chişinăul. Proiectarea a fost asumată de arhitecţii Octavian Doicescu şi Dumitru Ghilamida. Planul de extindere a Chişinăului din 1834 nu mai răspundea exigenţelor organizării transportului urban şi optimizării legăturilor intre raioanele sale periferice cu centrul. Intervenţiile in textura urbană, alcătuită din două zone urbanistic diferite – veche medievală şi nouă clasicistă, au fost augmentate de ideea modificării carcasei stradale. Ideea majoră a proiectului consta in unificarea părţilor eterogene prin trasarea a două raze convergente, focarul pe Porţile Sfinte, iar direcţia – traseul a două străzi vechi. Proiectanţii n-au avut suport topografic, propunerea fiind executată in baza planurilor Chişinăului din 1870-1888. A fost repetată orientarea planului după părţile lumii, cu indicarea nordului in partea superioară. In planul utilizat lipsea relieful şi legătura structurii stradale cu cea rutieră din afara oraşului, din care cauză drumurile de centură propuse care mărgineau oraşul se prezentau irealiste. A fost cerută permisiunea pentru ridicări topografice, dar rezultatul a rămas incert. Intre anii 1944-1947, in atelierul lui Şciusev de la Moscova a fost elaborat controversatul plan de sistematizare postbelică a Chişinăului, repetand orientarea planului elaborat pe suport veridic al reliefului, in care se regăseşte ideea razelor convergente, focarul aflandu-se pe punctul de intersecţie a proiectatelor bulevarde Gr. Vieru şi D. Cantemir. Intre aceste proiecte există, fără echivoc, similitudini, fiind evidentă preluarea unor idei, mai tarziu implementate parţial.