Cand ne raportăm la istoria universală a filmului documentar, invocand fondatorii şi reformatorii acestei arte dinamice (Robert Flaherty, Dziga Vertov, John Grierson, Joris Ivens, Leni Riefenstahl, Jean Rouch, Richard Leacock etc.), trebuie să punem in valoare contribuţia substanţială a acestor mari regizori la constituirea unei noi discipline ştiinţifice umaniste – Antropologia vizuală, categorisită de unii cercetători sau analişti ai comunicării audiovizuale ca o „nouă hermeneutică a omului şi a lumii sale” [http://www.muzeultaranuluiroman. ro/av/?p=64]. Un exemplu relevant in domeniul respectiv este monografia Noul film romanesc. Un eseu de antropologie vizuală de Lucia Simona Dinescu, apărută la Bucureşti in 2013. In acest demers ştiinţific este combinată perspectiva antropologică cu studiul filmologic intru decelarea originalităţii estetice a „Noului val” cinematografic romanesc. Autoarea precizează, pe bună dreptate, că antropologia vizuală nu se referă, exclusiv, la filmul etnografic. Insă in spaţiul de cercetare din Republica Moldova problemele date sunt mai puţin abordate. Potenţialul de dialog cultural al filmului de nonficţiune (in fond, o misiune importantă a antropologiei vizuale) este unul imens şi poate fi valorificat in mai multe feluri, pornind chiar de la formulele festivaliere (de pildă, inalt apreciatul ,,festin” cinematografic ASTRA FILM FEST din Sibiu – o manifestare internaţională de film documentar şi antropologie vizuală anuală – ori Festivalul Internaţional de Film Documentar CRONOGRAF din Chişinău) pană la un proiect mai puţin obişnuit de ,,cinema al realităţii”, in care au fost implicaţi in calitate de realizatori cineaştii-amatori aparţinand unor diverse culturi ale lumii (filmul Life in a Day/O zi din viaţă, 2011). In fine, in studiile de caz, ne vom referi la documentarul Podul de flori (2008) al regizorului Thomas Ciulei şi producţia televizată Acasă, in Marienfeld (2014) de Mircea Surdu.