Odinioară, in Vulcăneşti, in ajun de Sfantul Nicolae de iarnă (19 decembrie), oamenii umblau mascaţi de sărbătoare. Băieţii adulţi, imbrăcaţi in haine femeieşti (cel mai adesea in cele de culori deschise) şi murdărindu-şi faţa cu funingine, in perechi umblau pe la case (Kadın gezerdilar). Ei anunţau despre sosirea lor cu o bătaie in fereastră şi cantau: „Hay, Kadınım, hay / Geliriz, oluruz / Bela başınıza oluruz...” (‘Hai, Cadana mea, hai! Vom veni, vom muri, necaz vom aduce...’). Stăpanii ii serveau cu vin, le dăruiau bani şi colaci ritualici. In pofida faptului că in text se vorbeşte despre moarte şi necaz, venirea celor mascaţi se considera un semn bun, iar noaptea in care ei umblau pe la case (Kadın gecesi) se considera norocoasă. Acest fapt este sugerat de expresia păstrată in dialectul vulcăneştean: „Aman mari, ne kısmetliymiş bu insan, sansın Kadın gecesi duumuş!” (‘Ce om fericit, de parcă s-a născut in noaptea Cadanei’). In rit persistă opoziţii binare (masculin-feminin, negru-alb, moarte-viaţă, bine-rău) şi in acelaşi timp unitatea lor, relaţia dintre care face posibilă persistenţa continuă a vieţii. Acest rit nu este cunoscut in alte sate găgăuze, nu a fost fixat in Balcani. „Cadan” este inregistrat de V. Radlov ca numele duhului in mitologia turcă veche. Cel mai probabil, zeitatea mitologică găgăuză (duhul) cu infăţişare feminină Cadan are legătură cu „prinţesa Ukoka” altaică, cunoscută pentru localnici ca Ak-Cadan, care de asemenea are un caracter ambivalent. Conform credinţelor populaţiei băştinaşe din Altai,  aceasta era ocrotitoarea liniştii şi stătea de strajă la porţile lumii de dincolo, păzea „intrarea” in acea lume şi nu permitea pătrunderea Răului din lumea de dincolo. La baza ritului găgăuz stă, de asemenea, opoziţia binară (moarte-viaţă, bine–rău), legată de graniţa dintre lumea reală şi cea de dincolo.