Termenii ce desemnează noţiunea de rău, precum şi denumirile lui, cunosc o varietate tot atât de largă ca şi multitudinea de sensuri şi înţelegeri care derivă din acest fenomen. În funcţie de ceea ce obişnuim a numi rău depinde şi felul de raportare al fiecărui individ în parte la diferite percepţii şi spectre ale răului. Prin însuşirea unor supranume, răul desemnat are funcţia mai degrabă atributivă decât descriptivă a semnificaţiilor primare. Iar conţinutul semantic a ceea ce poate presupune răul este aprecierea populară a personajului imaginar ce reprezintă maleficul, demonicul, satanicul etc. ca însuşiri caracterologice. Supranumirile atribuite diavolului respectă în mare parte acelaşi principiu de formare a supranumirii atribuite unei persoane reale şi au aceeaşi nuanţă semantică. Tot sub acelaşi raport asociativ, supranume ale persoanelor reale, şi supranume ale răului, ne putem explica de ce Principiul Răului are o mulţime de supranume în imaginarul popular

The terms which designate the notion of evil, as well as its names, know a variety as wide as the multitude of meanings and understandings that derive from this phenomenon. Depending on what we call „evil”, it also depends on how each individual report relates to the different perceptions and spectra of evil. By its different attributed surnames, the designated evil has the attributive function of the primary meanings rather than descriptive one by appropriating some surnames. And the semantic content of what evil can mean as character traits is the popular appreciation of the imaginary character of the evil, the demonic, the satanic etc. All the surnames attributed to the devil largely follow the same principle of forming the surnames attributed to a real person and have the same semantic nuance. We can explain why the Principle of Evil has a lot of surnames in the popular imagination also under the same associative report, surnames of real people and surnames of evil.