În contextul actual privind semnificaţia termenului de „stres” există mai multe accepţiuni şi definiţii, ce poartă amprenta diferitelor abordări ale acestui concept, în funcţie de perspectiva disciplinei ştiinţifice din care s-a făcut abordarea. Astfel, în acest articol prezentăm definiţii pe criterii fiziologice, psihologice şi sociologice, ce atribuie cauzalitatea stresului caracteristicilor agenţilor stresori din mediu. În general, noţiunea de stres desemnează acele situaţii (de natură fizică sau psihică), care impun individului eforturi de adaptare care depăşesc capacităţile sale obişnuite. Astfel de situaţii, abuziv repetate, produc la nivelul organismului modificări non-specifice (reunite de Selye sub expresia generică – sindrom general de adaptare), iar în efortul continuu de a le depăşi pot avea loc dereglări ale mecanismelor adaptative ale organismului şi, în consecinţă, instalarea unei stări de anormalitate/suprasolicitare.

Nowadays there are a few definitions and generally accepted connotations of the word “stress”, a result of having the same concept being approached by different specialists, with different perspectives pertaining to their particular field of expertise. In this article we are about to introduce physiologically, psychologically and sociologically based definitions, attributing the cause of stress to specific stressing agents in the environment. Generally speaking, when we talk about stress we are referring to (physical or psychological) situations which force the person to make efforts which go beyond his/her usual capacities in order to adapt. Such situations, when abusively repeated, produce within the body non-specific changes (summarized by Selye under the generic formula of “general adaptation syndrome) which, given the continual effort to overcome, can cause a deterioration of the adaptation mechanism of the body which, in turn, can induce an uncommon state of abnormality/being over-solicited.