In contextul globalizării lumii contemporane, un loc aparte il ocupă fenomenul interculturalităţii, inclusiv pentru coordonata lui muzicală. Studiul acestei problematici in Republica Moldova se află intr-o etapă incipientă şi necesită o abordare interdisciplinară. Deși nu există o definiție specializată, muzicologia interculturală este certificată de o serie de studii: E. Helm (New York, 1981), A. Euba (Bayreuth, 1989), V. Ross M. P. Baumann (Berlin, 1990), (New York, 2016), P. Burnard, E. Mackinlay și K. Powell (New York, Londra, 2016). In Uniunea Sovietică, conceptul dialogului intercultural nu a fost investigat ca fenomen, cultura socialistă fiind privită unitar, cu legităţile proprii, diferite de cea „burgheză”. Interferențele culturale erau văzute ca trăsătură-simbol a artei socialiste, studiile științifice fiind realizate in cadrul unei ideologii de „comuniune” culturală a spațiului sovietic, avand un caracter descriptiv. Puținele cercetări din muzicologia moldovenească reflectă relațiile culturilor invecinate, sau „infrățite”, mai seamă cu Ucraina și Rusia. In perioada postsovietică, corespondenţele culturale sunt analizate printr-o prismă socio-politică de un alt vector; anumite studii realizate de cercetătorii autohtoni reliefează coduri și arhetipuri, stileme genuistice și tendințe noi; o altă perspectivă relevă studiile etnomuzicologice şi bizantologice. In prezent cercetarea dialogului intercultural in muzicologie capătă noi valenţe; dimensiunea interculturală devine o metodă de cercetare a creației muzicale contemporane, constituindu-se dintr-o sumă de noţiuni teoretice privind organizarea discursului muzical la nivel micro- şi macro-structural, urmate de o serie de analize semiotice, a tehnicilor componistice utilizate precum şi a celor de interpretare.