Toate operele scriitorilor găgăuzi in care se reflectă paginile istoriei poporului pot fi convenţional impărţite in două grupuri. In primul grup intră operele dedicate originii găgăuzilor. Pentru prima dată, această temă a găsit reflectare in romanul istoric al lui D. Tanasoglu „Uzun kervan” („Caravana lungă”), publicat in anul 1985. In acesta, autorul urmăreşte drumul lung al formării poporului găgăuz, incepand de la istoria strămoşilor lor indepărtaţi, care s-au aşezat in Altai, descrie migraţia lor in Balcani şi strămutarea in Basarabia de Sud. Etapele istoriei etnice a găgăuzilor şi-au găsit, de asemenea, reflectare in opera poetică a lui S. Curoglo. La strămoşi – oguzi, apelează şi reprezentantul generaţiei mult mai tinere de scriitori – T. Zanet. E necesar de subliniat că S. Curoglo a fost unicul scriitor din mediul găgăuz care, in creaţia sa, se adresa Balcanilor ca şi patriei istorice a găgăuzilor. La alţi scriitori, această temă lipseşte, pentru că S. Curoglo era un istoric profesionist şi ştia mai bine ca alţii istoria etnică a poporului. Ceea ce ii uneşte pe toţi scriitorii menţionaţi mai sus este faptul că ei impărtăşesc punctul de vedere privind originea turcică a găgăuzilor. In al doilea grup de opere intră acelea in care se reflectă evenimentele din istoria contemporană, spre exemplu, tema foametei din anii 1947–1948. Cel mai clar ea este prezentată in piesa lui T. Zanet „Aaclık kurbannarı” („Jertfele foametei”), care a fost publicată in anul 1998. Aceleiaşi teme ii sunt dedicate poeziile lui N. Baboglu, T. Marinoglu. Toţi scriitorii menţionaţi, prin creaţiile lor, transmit ideea că, pentru găgăuzi, tragedia foametei din anii 1947–1948 a fost rezultatul politicii regimului stalinist, devenind parte a identităţii poporului.