Lucrările pentru cultivarea, ingrijirea şi intreţinerea viţei de vie necesitau un şir de unelte mai mult sau mai puţin specializate, dintre care se evidenţiază cosorul, devenit pe parcursul vremii o unealtă cu adevărat emblematică a domeniului. Prin esenţă, cosorul prezintă un cuţit cu lama lată, dreaptă, curbată puternic spre varful ascuţit. Se utiliza la tăierea, retezarea, curăţatul viţei de vie, precum şi la tăiatul strugurilor. Incă in antichitate, Theofrast şi Columella numeau aceste lucrări cele mai importante in viticultură. Pentru ambele epoci istorice luate in discuţie, cosorul apare morfologic uniformizat, trăsătura specifică care le uneşte fiind anume forma curbată a lamei. Variaţiile in cadrul acestui tip de piese sunt determinate de dimensiunile lor, de la cca 10 cm pană la peste 50 cm. Cele de proporţii au lama mai ingroşată mai ales in zona spinării – sunt caracteristice mai mult perioadei antice din vestul Romaniei şi le interpretăm ca arme de luptă, inclusiv cele reprezentate pe Columna lui Traian, deşi cunoaştem pentru regiune şi cosoare viticole. In prezent au fost făcute şi cateva incercări de clasificare a acestora sub aspect arheologic (modul de fixare a manerului) şi etnologic (prezenţa sau lipsa toporiştii pe spatele piesei). Unii cercetători le interpretează ca derivate din cuţite şi seceri, deşi credem că este o abordare nereuşită. Mai verosimiă ar fi evoluţia acestora din cuţitaşele curbe. Cosoarele sunt atestate incepand cu epoca antică la tracii septentrionali, cele mai timpurii fiind exemplarele de la Cotu Morii, precum şi la Poiana, Huşi, Lozna, Odobeşti, Grădiştea Muncelului. Piese identice au fost atestate in mai multe aşezări din sec. V–X şi ulterior: Trebujeni, Hansca, Costeşti, Dodeşti etc. Unii cercetători invocă, in general, prezenţa de-a lungul secolelor a viţei de vie (implicit a cosorului) drept argument al continuităţii populaţiei in regiune.