Conţinutul numărului revistei |
Articolul precedent |
Articolul urmator |
998 63 |
Ultima descărcare din IBN: 2023-11-07 09:42 |
Căutarea după subiecte similare conform CZU |
159.942 (502) |
Psihologie (3327) |
SM ISO690:2012 ŞLEAHTIŢCHI, Mihail. Mecanica invidiei. In: Psihologie. Pedagogie Specială. Asistenţă Socială , 2017, nr. 4(49), pp. 3-18. ISSN 1857-0224. |
EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
Psihologie. Pedagogie Specială. Asistenţă Socială | |||||
Numărul 4(49) / 2017 / ISSN 1857-0224 /ISSNe 1857-4432 | |||||
|
|||||
CZU: 159.942 | |||||
Pag. 3-18 | |||||
|
|||||
Descarcă PDF | |||||
Rezumat | |||||
În cazul invidiei, precum rezultă din numeroase surse de specialitate, ne confruntăm cu un fenomen eminamente pernicios. Indiferent de modul în care este tratată – că este „o stare neplăcută, alături de ruşine şi vinovăţie, producând dificultăţi de reglare psihologică şi de adaptare socială‖, că reprezintă „un ansamblu articulat de reacţii afective mai simple, aflate în diverse proporţii şi combinaţii (de genul ostilităţii, sentimentului inferiorităţii şi al nedreptăţii)‖ sau că redă expresia unor „construcţii afective asociate‖ cu „o greutate specifică însemnată‖ (de ordinul stării de gelozie, a celei de speranţă sau a celei de schadenfreude) –, ea apare, de fiecare dată, în calitate de o emoţie socială complexă centrată pe „dorinţa de a dobândi atributele sau lucrurile pe care le posedă o altă persoană‖. Rostind cuvântul invidie, ne referim la ,,sentimentul egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situaţia bună a altuia‖, la o ,,stare chinuitoare şi obsedantă pe care ne-o provoacă conştientizarea faptului că, pentru moment, nu posedăm ceea ce posedă altul‖ sau la o ,,plagă lăuntrică prin care apare necontenit plăcerea sadică de a ne calomnia prietenii, de a bârfi calităţile cunoscuţilor şi de a defăima iubita altuia, insinuând că este infidelă‖. Pasiunea care se dezlănţuie în cele din urmă este nemărturisită pentru că, de fapt, „este imposibil de mărturisit‖. Invidia este „îndeobşte tăcută‖, însă „totdeauna activă‖, insinuânduse „pe ascuns în judecăţile şi opţiunile celor cu care venim în contact‖. Urmându-l, într-o oarecare măsură, pe R. Descartes, am putea spune că oricine dintre acei care se lasă duşi de valul invidiei afişează, mai devreme sau mai târziu, un „chip pământiu‖ cauzat de circulaţia unui sânge „viciat‖ şi a unei bile „negregălbui‖. De îndată ce se pune o oarecare stăpânire pe sentimentul de invidie, viaţa fiecăruia dintre indivizii care de curând se caracterizau prin incapacitatea de a se bucura pentru reuşitele altuia începe să se schimbe în mod radical, cunoscând o nouă măsură şi un nou început. Odată ieşiţi de sub influenţa nelimitată a sindromului „capra vecinului‖, aceştia vor conştientiza că li s-a deschis ,,calea sănătoasă spre nişte relaţii constructive, spre solidaritate, spre „a fi‖ în loc de „a avea"" |
|||||
Cuvinte-cheie invidie, comparare socială, efectele invidiei, diminuarea invidiei |
|||||
|