Traditions, passed from generation to generation (stories, advice, literary folklore in general), and through traditional practice (habits and customs) are not only a proof of our people's concern for the perpetuation of the national being but also a source of inexhaustible inspiration for Cult pedagogy, and also for ethno-cultural and intercultural education. The spontaneous character of tradition does not mean, by far, that it is also unconscious, but, on the contrary, its transmission has always been intentional. The process of tradition formation itself presumes a selective accumulation of experience, and its transmission takes place not only due to the imitation but to the intention that the habits and practices be carried forward because this is good, it has to be like that, we have grasped this from the elders. Typical elements are always enriched through new contributions, determined by the attitude of those who transmit them.  

Tradiţiile, transmise din generaţie în generaţie (poveţe, sfaturi, folclor literar în general) şi prin practica tradiţională (obiceiuri şi datini), sunt nu numai o dovadă a preocupării poporului nostru, pentru perpetuarea fiinţei naţionale, ci şi un nesecat izvor de inspiraţie pentru pedagogia cultă, dar si pentru educaţia etnoculturală şi interculturală.  Caracterul spontan al tradiţiei nu înseamnă, nici pe departe, că ea ar fi şi inconştientă, ci, dimpotrivă, transmiterea ei a fost întotdeauna intenţionată. Însuşi procesul de formare a tradiţiei presupune o acumulare selectivă a experienţei, iar transmiterea ei nu se datorează numai imitaţiei, ci intenţiei ca obiceiurile şi practicile să fie duse mai departe pentru că aşa e bine, aşa trebuie, aşa am apucat din bătrâni. Elementele tipizate se îmbogăţesc mereu prin contribuţii noi, determinate de atitudinea celor care transmit.