Protecţia drepturilor mamei şi copilului a evoluat spre finele sec. al XX-lea de la unele reglementări naţionale la reglementare pe plan internaţional – remediu întârziat pentru abuzurile flagrante şi persistente asupra copilului şi femeii. În acest sens, legislaţia internaţională porneşte de la recunoaşterea copilului şi a femeii ca subiecte de drept şi, în această calitate, a posibilităţii lor de a se bucura de toate drepturile civile, politice, culturale, economice, sociale etc. În acelaşi timp, sunt subliniate particularităţile copilului – persoană în devenire (respectiv, absenţa discernământului şi maturităţii intelectuale, care limitează competenţa sa juridică), şi ale femeii-mamă (cu specificul psihofiziologic), ceea ce face necesară instituirea şi reglementarea unor măsuri de asistenţă, protecţie şi ocrotire, precum şi a unor instituţii prin intermediul cărora aceştia şi-ar putea valorifica drepturile, fără a fi în vreun fel lezaţi sau prejudiciaţi.

Towards the end of the 20th century, the protection of mother and child’s rights has evolved from some national regulations to international regulations – a delayed remedy for flagrant and persistent abuse on the child and woman. In this sense, international law starts from recognizing the child and the woman as subjects of law, and as such, their ability to enjoy all civil, political, cultural, economic, social rights, etc. At the same time, the particularities of child – becoming a person (i.e. the lack of discernment and intellectual maturity, which limits his / her legal competence), – and women-mothers (with specific psycho-physiological) are underlined. This requires the establishment and regulation of certain assistance, protection and care measures, as well as of some institutions through which they would be able to harness their rights without being in any way harmed or injured