Îndelungata stare de fragmentarism teritorial şi de separatism politic între români a generat o criză a conştiinţelor liderilor din spaţiul românesc, tensiune din care s-a cristalizat ideea „daco-românismului”. Aceasta s-a concretizat prin iniţierea unei lupte naţionale, în special în spaţiul transilvănean, al cărei punct final a fost constituirea unei Românii întregite, rotunda şi adevărata patrie a tuturor românilor, care a reuşit să fixeze, în memoria urmaşilor, fireştile sale contururi geografice la 1 decembrie 1918. Astfel, ideea „daco-românismului” a devenit coşmarul guvernelor maghiare din perioada dualistă, neamul românesc fiind proiectat, potrivit acestei „legi nescrise” de la nivelul mentalului colectiv al elitei româneşti, ca un tot unitar, graniţele artificiale reuşind să despartă persoane, dar nu şi simţămintele sufleteşti fireşti. Esenţială şi necesară pentru transformarea vechii idei a „daco-românismului” în principiu politic-cultural a fost sinteza cultural-naţională a românilor din monarhia austro-ungară şi a celor din Vechiul Regat, care a pregătit conştiinţele pentru actul istoric de la 1 decembrie 1918. „Daco-românismul” a avut marele merit de a fi chemat la reflexie angajată în jurul unor idei majore, precum: „istorie”, „naţiune”, „neam”, „confesiune”, „conştiinţă naţională”, „limbă”, „cultură”, „politică”, ce-şi resemnifică mereu, pentru fiecare dintre vremuri în parte, conţinuturile.

The long state of territorial fragmentation and political separatism among the Romanians generated a crisis of the leaders’ conscience on the Romanian territory, tension that crystallized the idea of “Daco-Romanianism”. This resulted in the initiation of some national struggles, especially in the Transylvanian area, whose end point was the establishment of a unified Romania, the round and true homeland of all Romanians which managed to deeply embed, in the successors’ memory, its geographical borders on December 1, 1918. Thus, the idea of “Daco-Romanianism” became the nightmare of the Hungarian governments during the dualistic period, the Romanian people being designed, according to this “unwritten law” in the collective mind of the Romanian elite, as a whole, the artificial boundaries managing to divide only people, not natural feelings. Essential and necessary to transform the old idea of “Daco-Romanianism” into a political-cultural principle was the cultural-national synthesis of Romanians in Austro-Hungarian monarchy and those in the Old Kingdom, which prepared the consciousness for the historic act of December 1, 1918. The “Daco-Romanianism” had the great merit of being called for engaged reflection around some major idea, such as “history”, “nation’, “ancestry”, “confession”, “national consciousness”, “language”, “culture”, “politics” which always bring new meanings for each period of time.