În trecut, până la mijlolul secolului al XX-lea, în perioada postului rânduit de biserica ortodoxă, locuitorii satelor bulgăreşti şi găgăuze din Basarabia se ataşau cu o anumită smerenie şi bunăvoinţă. Oamenii credincioşi (dar necredincioşi în mare parte nu existau) au împărţit anul calendaristic în patru părţi cu componente specifice: „zaguveavane” – „a posti” – „kătu se otgovei” (zaguveavane – post–după–post). În zilele noastre, imaginea vieţii bisericeşti practic s-a schimbat, iar în situaţia „îmbătrânirii” şi „dispariţiei” satelor din Bugeac, putem vorbi şi despre un declin spiritual al acestei populaţii.

В прошлом, до середины XX столетия, к периодам поста, установленным Православной церковью, жители болгарских и гагаузских сёл Бессарабии относились с особенным смирением и благоговением. Верующие люди (а неверующих практически не было) делили календарный год на четыре части с основными составляющими: «загувяване» – «постити» – «къту се утгувей» (заговенье – пост – после поста). В наши дни картина практической церковной жизни резко изменилась, а в ситуации «стареющих» и «вымирающих» сёл Буджака можно говорить о наблюдающемся определённом духовном упадке у данного населения.

In the past, before the mid-20th century, the fasting period established by the Orthodox Church was treated with peculiar reverence and humility by people from Bulgarian and Gagauz villages of Bessarabia. Believers and rare non-believers divided the calendar year into four parts with the main components of „zaguvyavane” – „postiti” – „katu utguvey„ (Zagoveniye – last day before a fast). Today the picture of practical church life has changed dramatically, and in a situation of endangered and aging Budjak villages we can speak of a certain spiritual decline of its population.