Dreptul la un remediu efectiv în convenţia europeană a drepturilor omului
Închide
Conţinutul numărului revistei
Articolul precedent
Articolul urmator
998 43
Ultima descărcare din IBN:
2023-12-04 07:56
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
341.231.14(4)UE+342.72/73(478) (1)
Persoane și obiecte ale dreptului internațional (972)
Drept public. Drept constituțional. Drept administrativ (3123)
SM ISO690:2012
MELNIC, Violeta. Dreptul la un remediu efectiv în convenţia europeană a drepturilor omului. In: Relaţii internaţionale. Plus, 2016, nr. 1(9), pp. 157-176. ISSN 1857-4440.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Relaţii internaţionale. Plus
Numărul 1(9) / 2016 / ISSN 1857-4440 /ISSNe 2587-3393

Dreptul la un remediu efectiv în convenţia europeană a drepturilor omului
CZU: 341.231.14(4)UE+342.72/73(478)

Pag. 157-176

Melnic Violeta
 
Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova
 
Proiecte:
 
Disponibil în IBN: 20 decembrie 2016


Rezumat

Prin consacrarea dreptului la un recurs efectiv, Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale creează o garanţie suplimentară de punere în valoare efectivă a drepturilor convenţionale, asigurându-se că punerea în aplicare a mecanismului internaţional de protecţie se face doar în situaţia în care sistemele naţionale ale statelor europene nu răspund în mod corespunzător la încălcările drepturilor omului. Articolul îşi propune să realizeze o analiză a chestiunilor legate de aplicabilitatea dreptului la remediu efectiv, consacrat de articolul 13 în conexiune cu articolul 2 şi articolul 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Cele mai oportune remedii sunt de natură judiciară, deşi şi alte remedii nejudiciare sunt permisibile. Acest raţionament reiese din caracterul şi locul judiciarului într-un stat care oferă o balansare a intereselor şi care este considerat a fi un sistem imunitar al Statului şi a societăţii în general. Eficacitatea este o cerinţă de bază, astfel încît remediile să fie pasibile, să ofere nu numai constatări declarative, dar şi o reparaţie de facto a situaţiei. Eficacitatea trebuie să urmărească rezultatul pe care poate să-l obţină un potenţial reclamant şi trebuie să se conducă după regulile oferirii reparaţiilor pe modelul Curţii Europene (restitutio in integrum, satisfacţii echitabile, recunoaşteri a încălcărilor etc.). Individualitatea remediului se referă la obligaţia de interpretare de la caz la caz şi cu referinţă la situaţia individuală a unei persoane care beneficiază de acest drept. Prin urmare, caracteristici generale ale unui remediu se pot lua în consideraţie doar în situaţia în care remediul nu a fost epuizat şi doar pentru aprecierea eficacităţii acestuia pentru a răspunde la întrebarea trebuia ori nu acesta să fie folosit. În Republica Moldova, în principiu există o serie de acte normative care ar putea fi considerate ca garantînd dreptul la un remediu, dar care totuşi nu pot fi considerate ca reglementînd un mecanism de remediere cu caracter general. Toate legile şi normele poartă un caracter special sau se adresează unor situaţii speciale. Desigur, principalele acte normative cu caracter general se consideră codurile de procedură (civilă, penală şi partea procedurală a codului cu privire la contravenţii). Ele oferă cadrul general judiciar de remediere pentru marea majoritatea de pretinse încălcări. Totuşi, domeniul lor de aplicare depăşeşte acţiunea de remediere stricto sensu, şi sunt anumite situaţii pe care nu le acoperă. Legile speciale, care reglementează o anumită sferă restrînsă de relaţii oferă uneori propriile sale mecanisme de remediere (spre exemplu, Legea nr. 45 cu privire la combaterea violenţei domestice sau Legea nr. 121 de asigurare a egalităţii) fie fac referire la mecanisme de remediere comune prin adresarea unor acţiuni în justiţie (spre exemplu Legea nr. 1545). În concluzie , raţiunea regulii epuizării este de a acorda oportunitatea de a preveni sau de a repara pretinse violări ale Convenţiei autorităţilor naţionale, prioritar instanţelor judiciare. Regula este bazată pe supoziţia, reflectată în articolul 13, că ordinea legală domestică va asigura un remediu efectiv pentru violarea drepturilor declarate în Convenţie. Acesta este un aspect important a naturii subsidiare a mecanismului Convenţiei.

This article aims to analyze the issues relating to the applicability of the right to effective remedy as enshrined in Article 13 in conjunction with Article 2 and Article 3 of the European Convention on Human Rights. The most appropriate remedies are likely to be judicial ones, though other non-legal remedies are permissible. This reasoning is clear from the nature and place of the judiciary in a state that provides a balancing of interests and is thought to be an immune system of the State and society in general. In conclusion, the author mentions that the reason of exhaustion rule is to give the opportunity to prevent or repair the alleged violations of the Convention to national authorities, primarily the courts. The rule is based on the assumption, reflected in Article 13, that the domestic legal order will provide an effective remedy for violations of the rights stated in the Convention. This is an important aspect of the subsidiary nature of the Convention mechanism.

Cuvinte-cheie
Curtea Europeană,

recurs efectiv, remedii naţionale