Se apreciază că între 40 şi 90% din infecţiile retrovirale acute (primo-infecţia HIV) sunt simptomatice. Identificarea pacienţilor în stadiile iniţiale ale infecţiei HIV are o importanţă deosebită, atât din punct de vedere medical (iniţierea precoce a terapiei antiretrovirale), cât şi din punct de vedere epidemiologic (întreruperea lanţului epidemiologic). Manifestările clinice ale infecţiei retrovirale acute (sindromul retroviral acut) apar la 3-6 săptămâni de la infectare. Acestea includ febră (80-90%), astenie (70-90%), erupţii morbiliforme (40-80%), cefalee (30-70%), limfadenopatie (40-70%), faringită (50-70%), mialgii şi artralgii, meningită aseptică (24%), dureri retro-orbitare, ulceraţii orale şi/sau genitale (5-20%), manifestări gastro-intestinale etc. Deoarece multe dintre aceste simptome sunt nespecifice, diagnosticul poate fi omis, chiar şi atunci când există un grad mare de suspiciune. Severitatea şi durata infecţiei retrovirale acute au valoare prognostică, manifestările severe şi prelungite corelându-se cu o progresie rapidă a bolii. Diagnosticul este sugerat de apariţia unor manifestări clinice compatibile la un pacient cu comportament sexual riscant sau cu o infecţie transmisibilă sexual recentă şi este confirmat de un test virusologic pozitiv (şi anticorpi negativi) sau prin documentarea seroconversiei. S-a demonstrat că iniţierea tratamentului antiretroviral reduce morbiditatea şi mortalitatea legate de boală; însă, o condiţie esenţială pentru realizarea acestui obiectiv o reprezintă stricta aderenţă la regimul terapeutic. De asemenea, prin scăderea încărcăturii virale, reduce considerabil şi contagiozitatea.