Generalităţi. Acneea vulgară (AV) este o afecţiune cu determinism genetic şi expresie metabolico-hormonală, observată, de obicei, la adolescenţi şi adulţii tineri, cu implicarea ariilor cutanate bogate în glande sebacee şi foliculi piloşi, manifestându-se clinic printr-un polimorfism lezional, iar uneori, din cauza aspectului inestetic, printr-un puternic handicap fizic, psihic şi social. Abordări etiopatogenice. Principalele verigi etiopatogenice ale AV sunt: a) hipersecreţia sebacee, cauzată de dezechilibrul hormonal: androgeni > estrogeni); b) hiperkeratinizarea infundibulară; c) factorul microbian (C. acnes, St. aureus, Peptostreptococcus spp.); d) dereglările metabolice şi imune. Mai multe studii recente evidenţiază şi alte perturbări: e) activarea receptorilor toll-like (TLR-2); f) eliberarea factorilor proinflamatori (IL-1-alfa, IL-6, IL-8, IL-12, TNF-alfa); g) exprimarea moleculelor de adeziune intercelulară (ICAM-1); h) activarea inflamazomului (NLRP-3); i) rolul metaloproteinazelor (MMP-9) în degradarea fibrelor de colagen, în special în formele severe, conglobate de acnee etc. Tendinţe contemporane. Modesta mea experienţă, pe durata a două decenii şi ceva de activitate profesională, îmi permite să evidenţiez următoarele tendinţe contemporane în acneea vulgară: 1) Creşterea numărului de adresări primare la medicii de familie şi în saloanele de frumuseţe; 2) Creşterea adresabilităţii băieţilor/bărbaţilor; 3) Mărirea numărului de cazuri de acnee tardivă (21-35 de ani); 4) Creşterea numărului de cazuri cu asocieri morbide (AV alte manifestări de hiperandrogenism: dermatită seboreică, alopecie androgenică, hirsutism, dismenoree, ovare polichistice); 5) Mărirea numărului de efecte adverse, în special după manopere cosmetice; 6) Amplificarea retinoidofobiei, atât în rândul pacienţilor, cât mai ales în rândul medicilor; 7) Creşterea numărului de cazuri de polipragmazie iar, în consecinţă, amplificarea ineficienţei tratamentelor sistemice (spre exemplu, a celor cu antibacteriene, antiandrogeni etc.); 8) Sporirea rolului remediilor de uz topic şi, în special, a acidului azelaic (Skinoren); 9) Amplificarea rolului dietei în complexul de măsuri antiacneice; 10) Creşterea numărului de cazuri de anxietate şi depresie, în special în rândul femeilor cu acnee tardivă.

Approaches and contemporary trends in acne vulgaris Generalities. Acne vulgaris (AV) is a disease with genetic determinism and metabolic-hormonal expression – usually observed among adolescents and young adults – involving areas of the skin rich in sebaceous glands and hair follicles. Clinical manifestations include a lesional polymorphism and sometimes – because of the unaesthetic aspect of the disease – a strong physical, mental and social handicap. Etiopathogenic approaches. The main etiopathogenic links of AV are: a) sebaceous hypersecretion (caused by hormonal imbalances: androgens > estrogens); b) infundibular hyperkeratinization; c) microbial factor (C. acnes, St. aureus, Peptostreptococcus spp.); d) metabolic and immune disorders. Recent research also highlights other disturbances: e) the activation of a toll-like receptor (TLR-2); f) the release of proinflammatory factors (IL-1 alpha, IL-6, IL-8, IL-12, TNF-alpha); g) the expression of intercellular adhesion molecules (ICAM-1); h) the activation of inflammasome (NLRP-3); i) the role of metalloproteinases (MMP-9) in the degradation of collagen fibers, particularly in the severe forms of acne (acne conglobata) etc. Contemporary trends. My experience and professional activity allow me to highlight the following contemporary trends in acne vulgaris: 1) an increase in the number of appeals to family doctors and beauty salons; 2) an increase in the number of requests made by boys and men; 3) the increasing number of cases of tardive acne (21-35 years); 4) the increasing number of cases with a greater number of morbid associations (AV other manifestations of hyperandrogenism: seborrheic dermatitis, androgenic alopecia, hirsutism, dysmenorrhea, polycystic ovaries); 5) the increasing number of adverse effects, especially after cosmetic procedures; 6) an intensified phobia of retinoids among patients and particularly among doctors; 7) the increasing number of cases of polypharmacy and as a result amplifying the inefficiency of systemic treatments (e. g. antibacterial, anti-androgens etc.); 8) the increasing role of topical remedies and especially of azelaic acid (Skinoren); 9) the increasing role of diet in the multitude of antiacne measures; 10) the increasing number of cases involving anxiety and depression, especially among women with tardive acne. Key words: acne vulgaris, etiopathogenic approaches, contemporary trends.