Articolul de faţă îşi propune să treacă în revistă principalele teorii ale comunicării şi efectele pe care le au acestea asupra individului, grupului şi societăţii. Studiul este efectuat pe baza ultimelor cercetări în domeniu, dar şi pe baza unor lucrări consacrate. O atenţia specială este acordată modelelor de comunicare: “circular”, “helicordial”, modelului celor “două trepte”, teoriilor de “agendă”, “spiralei silenţioase”, precum şi teoriei “multiplei cunoaşteri”. O altă direcţie de investigaţie este rezervată analizei concepţiilor critice ale teoriei comunicării, precum şi teoriilor postmoderniste ale acesteia, ca referinţă servind lucrările unor autori ca: H. Marcuse, J. Habermas, R. Dahrendorf, G.W. Noomen şi alţii. Punându-se accentul atât pe concluziile empirice, cât şi pe o bază teoretică solidă, articolul de faţă sugerează că abordările utilizate în cadrul teoriei acţiunii oferă o bună analiză a sensurilor, factorilor şi actorilor care participă la procesul comunicării.