După perioada relativ scurtă de interpretare simbolică a culorii, cromatica picturii moldoveneşti, ce aparţine încă texturii associative, obţine o factură lirico-metaforică (derivată, după opinia noastră, din necesităţile interioare ale plasticienilor). Apelînd la o nouă modulaţie a limbajului plastic, pictorii îşi schimbă atitudinea faţă de culoare, pe care, purificînd-o şi eliberînd-o de tonalităţile impresioniste, o înlocuiesc, parţial, cu nuanţe mult mai discrete.