În cadrul acestui studiu, se stabileşte, printre altele, că forma scrisă a actului juridic, prin care se face încredinţarea bunurilor în administrarea făptuitorului, nu este necesară în toate cazurile. Forma în cauză este necesară doar atunci când o cere legea. Se arată că, în ipoteza infracţiunilor prevăzute la art.191 CP RM, temeiurile încredinţării bunurilor în administrarea făptuitorului trebuie să fie nu doar conforme cu legea. Ele mai trebuie să fie juridice (nu faptice). Doar în acest fel,ca rezultat al încredinţării bunurilor în administrarea făptuitorului, acesta va putea obţine anumite prerogative sau împuterniciri asupra respectivelor bunuri. Se demonstrează că nu este oportună excluderea sintagmei „abuz de încredere” din dispoziţia art.190 CP RM. O astfel de remaniere legislativă nu ar facilita delimitarea infracţiunilor în cauză de cele reunite sub denumirea marginală de „delapidare a averii străine”. Nu în ultimul rând, se argumentează că, în cazul în care bunurile altei persoane, încredinţate în administrarea făptuitorului, au o calitate specială care depăşeşte cadrul infracţiunilor prevăzute la art.191 CP RM, aplicabil va fi nu acest articol. Se va aplica o altă normă, specială în raport cu art.191 CP RM.

In this study, it is pointed out, amongst others, that the written form of the legal act which enables the entrusting of goods to offenders’ management is not necessary for all the cases. The form in question is needed only when is required by law. It is shown that, with regard to the offences referred to at art.191 PC RM, the motives behind entrusting the goods to offenders’ management must not only comply with the law, but they also have to be juridical (not factual). Only in this way, as a result of entrusting the goods to offenders’ management, thereof the offender will be able to obtain certain prerogatives or powers in respect. Additionally, it is argued that it is not appropriate to exclude the phrase “breach of trust” from the disposal of art.190 PC RM. Such a legislative intervention wouldn’t facilitate the delimitation of the offences in question from the ones integrated together by the marginal name of embezzlement of others’ wealth. Finally but not least, it is argued that, if the goods entrusted to offenders’ management have a special quality that exceeds the legal framework of the offences set forth at art.191 PC RM, therefore this article will not be applicable. There will be applied another norm, a special one in relation to art.191 PC RM.