The grouping method was initiated in the United States in 1920 after World War I and the idea of separating the class pupils to several groupings has spread across the United States upon the implementation of intelligence tests. The grouping is determined according to the intelligence test: division of the children in a class into three levels: A, B and C. A low grouping brings about a negative effect upon the self-image of a pupil – a grouping by one method or another, can bring about an adverse effect upon the self-image of pupils, even by the mere fact of belonging to a low grouping. The contribution of the grouping method – the method allows for awarding equal opportunities to pupils by creating homogenous classes of weak pupils, which allows for giving personal treatment to each pupil, as here two significant problems in classes are being resolved, which are: the number of pupils in a class, whereas in the grouping method, there would be smaller groups of pupils who receive a more personal and special treatment, as well as the problem of heterogeneity existing in a regular class. Principally, the grouping method was supposed to bring about an inclusion of pupils in the school and reduce and fight instances of exclusion which basically signifies the absence of equality that brings about a low self-image in pupils. The contribution of the grouping method to achieving excellence by separation cannot be ignored, whereas separation supports the value of excelling and even can bring it about. Parallel to excelling, the term of equality that many strive at, has been severely damaged and school principals face the difficult dilemma of excelling versus equality. The value of excelling is an elevated and important one, indeed its price is high and basically it is harmful to the principle of equality and especially in low groupings , which to my estimation is not appropriate and therefore there is a need to search for methods of achieving excellence without adversely affecting the self-image in weak groupings.

Metoda de grup a fost iniţiată în Statele Unite, în 1920, după primul război mondial şi ideea de separare a elevilor din clasă în mai multe grupuri s-a răspândit în Statele Unite, la aplicarea testelor de inteligenţă. Gruparea este determinată în funcţie de testul de inteligenţă: diviziunea dintre copii într-o clasă în trei niveluri: A, B şi C. Un grup mic poate avea un efect negativ asupra imaginii de sine a unui elev – în dependenţă de o metodă sau alta, poate aduce un efect negativ asupra imaginii de sine a elevilor, chiar şi prin simplul fapt de apartenenţă la un grup mic. Metoda de grup permite acordarea de şanse egale elevilor prin crearea de clase omogene de elevi slabi, ceea ce permite acordarea unui tratament personal fiecărui elev, ducând la soluţionarea a două probleme semnificative în clase: numărul de elevi într-o clasă, care primesc un tratament mai personal şi special, precum şi problema eterogenităţii existente într-o clasă obişnuită. În principal, metoda de grup a fost orientată spre incluziunea elevilor în şcoală şi spre reducea şi combaterea cazurilor de excludere, care semnifică de fapt lipsa de egalitate, formând la elevi o imagine de sine scăzută. Contribuţia metodei de grup la atingerea excelenţei prin separare nu poate fi ignorată, în timp ce separarea sprijină valoarea excelenţei şi chiar poate duce la aceasta. În paralel cu excelenţa, termenul de egalitate a fost grav afectat de unele persoane şi directorii de şcoală se confruntă cu dilema dificilă – excelenţa versus egalitatea.