Managementul întregului sistem de sănătate, inclusiv stabilitatea financiară și a cadrului politic general, a devenit în mod evident parte a „Sănătăţii publice de tip nou”, completând percepţia tradiţională a populaţiei privind „Sănătatea publică de tip vechi” în materie de igienă publică și supraveghere a factorilor de risc. Prin urmare, Buna Guvernare nu se referă doar la serviciile curative individuale, ci acţionează în întreg sistemul de sănătate publică dincolo de oferta de îngrijire a pacientului. În mare parte, Buna Guvernare depinde de un management calificat, bazat pe dovezi. La nivelul supra-instituţional, serviciile moderne de sănătate publică reprezintă un instrument legal al autorităţilor pentru a asigura cea mai bună sănătate posibilă populaţiei. Confruntarea problemelor în domeniul sănătăţii publice reprezintă o provocare extraordinară, care depășește normele aplicabile dilemelor etice ale persoanelor fizice. Eficienţa sau cost-eficacitatea serviciilor și programelor de sănătate capătă relevanţă etică, din considerentul că resursele pot fi cheltuite doar o singură dată. Din acest motiv, etică utilitaristă a fost pe larg adoptată drept bază pentru luarea de decizii, orientate spre sănătate publică, cu toate acestea, mai multe modificări și limitări sunt discutate în această lucrare. O dilemă etică importantă derivă din necesitatea de a prescrie intervenţii bazate pe probabilitate sau de a refuza intervenţia de dragul alocării mai eficiente a resurselor. Buna Guvernare a sistemelor de sănătate derivă din abordarea utilitaristă modificată și patrimoniul european de principii de solidaritate.