În acest articol autorul arată că în perioada ce a urmat hotărârilor privind revistele „Zvezda” şi „Leningrad” (august 1946) în RSS Moldovenească au fost identificaţi mai mulţi scriitori cu „abateri”, numiţi iniţial de secretarul CC al PC (b) din Moldova N. G. Coval „neadaptaţi” realităţii sovietice. După conferinţa lucrătorilor din arte, desfăşurată la sfârşitul lunii septembrie 1946 la Chişinău, fiecare uniune de creaţie urma să îşi restructureze activitatea şi să combată neajunsurile, să le îndrepte. La Uniunea Scriitorilor Sovietici din Moldova, seria celor şase scriitori discutaţi în lunile octombrie-decembrie 1946 a fost inaugurată de David Vetrov (11 octombrie), al doilea fiind peste o săptămână George Meniuc. Unica abordare serioasă a creaţiei acestuia, cu utilizarea instrumentarului literar, a venit din partea lui Bogdan Istru care a semnalat influenţa exercitată asupra lui Meniuc de revista „Gândirea” şi, implicit, de Nichifor Crainic şi Lucian Blaga. Ceilalţi participanţi la discuţie fie nu erau pregătiţi să dezvolte acest subiect, fie au considerat că nu trebuie repetată aserţiunea lui Istru, arătând doar că Meniuc era rupt de realitate. Preşedintele Uniunii (din 4 octombrie 1946), Andrei Lupan, a încercat să atragă atenţia asupra altui fenomen des întâlnit în lirica lui Meniuc – sentimentul morţii. Printre lucrările lui George Meniuc erau criticate îndeosebi poemele „Şoltuzul Graur”, „Cerbul de aur”, „Lirica”, „Nourel poetul şi calapod paharnicul” ş.a. Majoritatea vorbitorilor i-au recomandat însuşirea metodei realismului socialist şi a marxism-leninismului, pentru a depăşi îndepărtarea de realitatea în care nu era reflectata „viaţa de az a norodului moldovenesc”.