În acest studiu este evidenţiată importanţa globalizării analizată prin prisma „Regulamentului Sanitar International” (intrat în vigoare în 2007), în calitate de instrument juridic internaţional pentru garantarea maximei securităţi şi împiedicarea răspândirii bolilor în lume, cu minim repercusiuni posibile asupra comertului international şi mobilităţii maselor. Acest sistem international de protecţie, care acţionează în mod direct asupra evoluţiei schimbului de mărfuri şi intensificării procesului de migraţie a popoarelor, ia în calcul cultura, practicile, tehnicile şi cunoştinţele acestora, dezvoltarea comerţului dar şi a comunicării între popoare şi state. Studiile efectuate în trecut asupra epidemiilor au demonstrat importanţa controlului frontierelor, în deosebi, a celor maritime, pentru a stăpâni controlul asupra răspândirii bolilor şi, în acelaşi timp, pentru a nu împiedica circulaţia liberă şi „sigură” a mărfurilor şi a oamenilor. Studiul analizează această practică efectuată în epoca modernă în spaţiul mediteranean. Accentul este pus pe politicile de asistenţă, prevenire, supraveghere, susţinere şi protecţie, din punct de vedere sanitar, mentinerea carantinelor în sistemul sanitar maritim, dislocat de-a lungul coastei şi porturilor maritime ale Regatului Napolelui în epoca modernă, situaţie în care era necesară depăşirea conflictelor politice, militare şi economice între state de-a lungul epocii studiate.