Mediile de comunicare au încercat tot timpul să relateze în timp real despre un eveniment sau altul. Evident, în presa scrisă acest lucru ţine de domeniul imposibilului. De aceea, nu întâmplător, în produsele tipărite se atestă destul de des rubrici de tipul: „La închiderea ediţiei”, „Ultima oră” ş.a., iar la sfârşitul materialelor regăsim invariabila formulă – „Vom reveni cu amănunte”. Radioul a fost primul mijloc de informare care a transmis informaţii de la faţa locului unde se desfăşurau evenimentele. Ce-i drept, doar cu ajutorul cuvântului rostit. Adevăratul reviriment s-a produs odată cu naşterea televiziunii. În perioada iniţială, marcată de acumularea celor mai diverse explicaţii şi teorii despre comunicarea audiovizuală, cercetătorii au evidenţiat cel puţin două particularităţi importante ale televiziunii care o delimitează de arta cinematografică: a) simultaneitatea operaţiunilor de filmare, înregistrare a sunetului, montaj şi proiecţie (faze absolut distincte în cinematograf) în cazul transmisiunii în direct a imaginilor; b) utilizarea preponderentă a tehnicii reportajului în asamblarea mesajelor televizate. Prima abordare din punct de vedere estetic şi comunicaţional a fenomenului transmisiunii televizate în direct îi aparţine semioticianului italian Umberto Eco. Este vorba de eseul Întâmplarea şi intriga din celebrul volum Opera aperta (Opera deschisă, 1962). În rândurile care urmează autorul analizează transmisiunea în direct din perspectivă istorică, dar totodată circumscrie acest fenomen procesului de globalizare mediatică.

The media has always tried to narrate in real-time an event or another. Obviously, for newspapers this is close to impossible. Therefore, not coincidentally, we can quite often observe in printed works headings like „ready for print”, „last hour” etc., and at the end of those publications we find the invariable formula – „We’ll be back with more details”. Radio was the first means of information which managed to broadcast from the spot where events were happening. It’s true that it managed to do it only via spoken word. The real turnaround came with the birth of television. In the initial period, marked by the accumulation of various explanations and theories about audiovisual communication, researchers have revealed at least two important features of television that separates it from the cinema: a) the simultaneous operations of filming, sound recording, editing and projection (phases completely distinct in cinema) during the broadcast of live images; b) the predominant use of the reportage technique in the assembly of televised messages. Umberto Eco, the Italian semiotician, was the first one to approach the phenomenon of televised live broadcast from an aesthetic and communicative point of view in the essay The occurrence and the intrigue from his famous work Opera aperta (The Open Work, 1962). In the following lines, the author analyses the live broadcast from a historical perspective, but also circumscribes this phenomenon to the process of media globalisation.