Termenul însăşi de „ participiu” ( care depăşeşte cadrul formelor în – ant ) reprezintă dificultatea simţită mereu pentru gramaticieni de a-l defini şi a-l situa în ansamblul părţilor de vorbire. Cuplajul cu gerunziul, asociaţia nu mai puţin obscură cu adjectivul verbal, contribuie la cercetarea dificultăţilor de marcare a limitelor între trăsăturile de funcţionare, poziţiile şi specificul formelor în –ant. În acest articol se pune accentul, prin imtermediul exemplificărilor, asupra formelor în –ant. Proiectul acestui articol este de „a îmbrăţişa” ansamblul de forme în –ant; se presupune între ele un principiu unificator; realitatea sa formală serveşte la formarea termenilor, aparţinând claselor sau părţilor de vorbire diferite, dotate cu funcţii sintactice proprii. Parcurgerea va comporta două orientări: la început forme şi funcţii, apoi funcţii şi forme. Pentru a le recunoaşte şi a le deosebi se va accentua conform fragmentării tradiţionale principiile raporturilor acestor forme. Se va studia, deci succesiv: ● Două forme verbale - participiul prezent; - gerunziul. ●Forma pur adjectivală: adjectivul verbal. ●Forma substantivală: substantivul în –ant. ●Forma gramaticală: - prepoziţia; - adverbul; - conjuncţia de subordonare. A doua parcurgere ne va conduce la evidenţierea funcţiilor următoare: - epitet; - apoziţie; - atribut; - predicat; - ansamblu de funcţii substantivale. În aşa fel, acest material va putea scoate în relief mai explicit proprietăţile comune şi specificul formelor în –ant.