În Evul Mediu, pe lângă importantele evoluări ce au loc în literatură, apar şi se dezvoltă forme folclorice sau semi-folclorice cu caracter de satiră şi parodie. În cadrul acestei literaturi medievale apar trei figuri care vor avea o mare influenţă asupra evoluţiei posterioare a romanului european: escrocul, bufonul şi prostul. Este evident faptul că nu sunt personaje noi, ele fiind cunoscute încă din Antichitate. Scopul propus este, nu de a elucida problemele genetice, ci mai degrabă funcţiile lor particulare în literatura Evului Mediu, funcţii care, ulterior, vor exersa o influenţă capitală asupra romanului. Aceste personaje creează în jurul lor propriul univers cu trăsături specifice. Ele se bucură de o particularitate şi un drept insolit: străine de această lume, ele nu corespund regulilor stabilite şi, în consecinţă, pot utiliza o mască în oricare din ipostazele întâlnite. Astfel, unica lor menire este de a trăi în exteriorul acestei lumi – o modalitate de a exterioriza individul prin intermediul satirei şi a parodiei.