Majoritatea savanţilor şi cercetătorilor care se ocupă de problemele integrării în UE sunt de părerea că ţările candidate vor obţine avantaje considerabile ca rezultat al acestei aderări într-o perioadă îndelungată, care va putea dura, pentru unele ţări, mai puţin pregătite, până la 10 ani din momentul aderării. Transferurile din fondurile europene vor fi interpretate mai degrabă ca un catalizator pentru atragerea unor fonduri suplimentare, în caz de necesitate, prin intermediul unor fonduri de cofinanţare. Aşadar, ţările candidate au a rezolva, mai întâi de toate, problemele ce ţin de acoperirea cheltuielilor necesare pentru a se integra. Aceste cheltuieli pot include o multitudine de aspecte, ele, de fapt, fiind susceptibile unor surse de asigurare interne (atât publice, cât şi private), unor investiţii directe străine (IDS), împrumuturi externe şi pieţe de capital.