In the course of evolution of the contemporary society, the complexity and severity of disputes and conflicts, both between individuals, as well as between legal persons or the mixed ones have increased and, traditional penal system fails to achieve its objectives, facing both financial problems, as well as human resources issues. In this context, the use of alternative methods to settle a dispute became necessary, and more than this, the concept of “restorative justice” began to gain more ground over the time, becoming more popular internationally and getting to be implemented in the legislation of many countries, including ours. In the process of settlement of conflict created between the offender, victim and community, restorative justice suggests an active involvement of the victim and of the offender, which would represent an accountability of the offense and a redress of the damage committed by the offender, with positive effects on preventing criminal recidivism. Criminal mediation or restorative justice on the one hand, can contribute to prevention of recurrence through the restoration of the link between the victim and the perpetrator, and on the other hand, to avoid the side effects of incarceration on the conduct of convicts. The current legal and political context is a favorable scenario for the development of restorative justice paradigm, taking into consideration the difficulties of the classic penal system, particularly the management of social reintegration of offenders and prevention of recidivism. This article presents a synthesized analysis of the concept of restorative justice, in order to determine its relationship with the modern trends of development of the criminal proceedings.

Odată cu evoluţia societăţii contemporane, a crescut numărul, complexitatea şi gravitatea litigiilor şi al conflictelor, atît dintre persoanele fizice, cît şi dintre persoanele juridice sau cele mixte, iar sistemul penal clasic nu reuşeşte să-şi atingă pe deplin obiectivele, confruntîndu-se cu probleme financiare şi de resurse umane. În acest context, utilizarea metodelor alternative de soluţionare a disputelor a devenit imperios necesară, iar conceptul de „justiţie restaurativă” a început să cîştige tot mai mult teren de-a lungul timpului, bucurîndu-se de un mare interes la nivel internaţional şi ajungînd a fi implementat în legislaţia tot mai multor state, printre care şi ţara noastră. În soluţionarea conflictului creat între infractor, victimă şi colectivitate, justiţia restaurativă propune implicarea activă a victimei şi a infractorului, ceea ce ar presupune, în primul rînd, asumarea responsabilităţii faptelor săvîrşite şi repararea pagubei de către infractor, cu influenţe pozitive asupra prevenirii recidivei infracţionale. Medierea penală sau justiţia restaurativă poate contribui la prevenirea recidivei prin prisma refacerii legăturii dintre victimă şi făptuitor, pe de-o parte, şi prin evitarea efectelor negative ale încarcerării asupra conduitei condamnaţilor, pe de altă parte. Contextul politic şi normativ actual reprezintă un teren favorabil dezvoltării paradigmei justiţiei restaurative, care se impune imperios, avînd în vedere dificultăţile sistemului penal clasic în ceea ce priveşte gestionarea reintegrării sociale a infractorilor şi prevenirea recidivei. În acest articol se încearcă o analiză sintetizată a conceptului de justiţie restaurativă, în vederea determinării legăturii acestuia cu tendinţele moderne de dezvoltare a procesului penal.