Descris pentru prima dată de Landry în 1859 şi ulterior de Guillain, Barré şi Strohl în 1916, Sindromul Guillain-Barré este o polineuroradiculopatie inflamtorie acută, mediată imun care întruneşte un grup heterogen de entităţi cu manifestări clinice, electrofiziologice şi patologice diferite, apariţia căror este precedată de cele mai dese ori de o infecţie. Tabloul clinic este prezentat de paralizie flască ascendentă combinată cu dereglări vegetative şi de sensibilitate. În 50-90% cazuri sunt afectaţi şi nervii cranieni. Esenţial pentru diagnostic devine analiza lichidului cefalorahidian şi examenul electromiografic. Tratamentul constă în efectuarea procedurii de plazmafereză sau administrării imunoglobulinei G intravenos. Corticoterapia s-a dovedit a fi ineficientă în tratarea GBS.

Originally described by Landry in 1859 and Guillain, Barré and Strohl in 1916, Guillain-Barré syndrome (GBS) is an acute, monophasic, immune-mediated polyradiculoneuropathy which encompasses a heterogeneous group of entities with different clinical, electrophysiological and pathological manifestations that often follows an antecedent infection. The clinical picture of GBS lies on the appearance of flaccid paresis in combination with sensory and autonomic disorders. Cranial nerve lesions are presented in 50-90% of cases. Electromyography and cerebrospinal fluid examination are essential in their diagnosis. Treatment measures for GBS involve programmed plasmapheresis, use of immunoglobulins G, and necessary, artificial lung ventilation. Corticosteroids widely used till now, proved to be inefficient.