Spre sfîrşitul secolului XX predarea/învăţarea limbilor străine avea ca obiectiv principal însuşirea structurilor limbii, punîndu-se accentul pe aspectul oral. Optica comunicativă a impus restructurarea obiectivelor de învăţare, stabilindu-se o gamă de procedee menite să contribue la acumularea priceperilor pragmalingvistice. Conţinutul tematic s-a axat pe interesul studentului, tematica fiind viaţa reală din domeniile care-l interesează. Noua metodologie, integrînd vechile tehnologii, atribuie un rol primordial documentului autentic (sonor şi scris). Învăţarea şi comunicarea se contopesc pe unele secvenţe mici. Procedeele lingvistice presupun scheme metodologice. Fazele generale pot fi:- prezentarea sarcinii ce necesită rezolvarea (se impun necesităţi de cominicare);- comprehensiunea activă şi producerea dirijată (însuşirea de către studenţi a mijloacelor lingvistice necesare pentru realizarea sarcinii);- rezolvarea sarcinii (situaţii de comunicare). Procedeele tradiţionale în fuziune cu noile tehnologii sunt aplicate pentru crearea mijloacelor lingvistice necesare realizării competenţei comunicative.