Una din formele fundamentale de activitate a fiecărui stat este activitatea de înfăptuire a justitiei, de rezolvare a conflictelor de drept apărute. Această activitate s-a realizat şi în feudalism. Un principiu fundamental al procesului, pe atunci, era acela ca părţile să îşi dovedească susţinerile, respectiv acţiunile civile sau penale cu care a fost sesizată instanţa. Simpla afirmaţie a părţilor nesprijinită de alte probe nu putea conducea la câstigarea procesului. Mijloacele de probaţiune cunoscute în dreptul feudal au fost: mărturisirea, jurământul părţii, declaraţiile (mărturiile) martorilor, cojurătorii, blestemul şi cartea de ,,blestem”, înscrisurile, prezumţiile şi cercetarea la faţa locului. Dreptul nostru cutumiar nu a făcut nici o ierarhizare a mijloacelor de probă. Nu era mai concludent un înscris, decât o declaraţie de martor. O a doua precizare care se impune este aceea ca recunoaşterea pârâtului sau a făptuitorului făcea dovada dreptului, nemaifiind cazul administrării şi a altor probe.

One of the fundamental forms of activity of each state is to carry out justice, to resolve the law conflicts which occurred. This work was done and in the feudalism period. In that period a fundamental principle of the process was that the parties must prove their claims, the civil or criminal actions brought before the court. The simple statement unsupported by other evidence brought by the parties could not lead to winning the process. Probation means known in feudal law were: confession, the party oath, witnesses statements (testimonies), curse and „curse” book, records, presumptions and crime scene investigation. Our customary law made no evidence hierarchy. A document was no more cogent than a witness statement. A second specification that is required is that the defendant or perpetrator recognition proves right, without administrating and other evidence.