Conţinutul numărului revistei |
Articolul precedent |
Articolul urmator |
647 9 |
Ultima descărcare din IBN: 2022-03-12 18:11 |
SM ISO690:2012 CREANGA, Liliana. Elemente probatorii în justiţia medievală. In: Anale ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al RM: ştiinţe juridice, 2012, nr. XII(2), pp. 32-36. ISSN 1857-0976. |
EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
Anale ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al RM: ştiinţe juridice | ||||||
Numărul XII(2) / 2012 / ISSN 1857-0976 | ||||||
|
||||||
Pag. 32-36 | ||||||
|
||||||
Descarcă PDF | ||||||
Rezumat | ||||||
Una din formele fundamentale de activitate a fiecărui stat este activitatea de înfăptuire a justitiei, de rezolvare a conflictelor de drept apărute. Această activitate s-a realizat şi în feudalism. Un principiu fundamental al procesului, pe atunci, era acela ca părţile să îşi dovedească susţinerile, respectiv acţiunile civile sau penale cu care a fost sesizată instanţa. Simpla afirmaţie a părţilor nesprijinită de alte probe nu putea conducea la câstigarea procesului. Mijloacele de probaţiune cunoscute în dreptul feudal au fost: mărturisirea, jurământul părţii, declaraţiile (mărturiile) martorilor, cojurătorii, blestemul şi cartea de ,,blestem”, înscrisurile, prezumţiile şi cercetarea la faţa locului. Dreptul nostru cutumiar nu a făcut nici o ierarhizare a mijloacelor de probă. Nu era mai concludent un înscris, decât o declaraţie de martor. O a doua precizare care se impune este aceea ca recunoaşterea pârâtului sau a făptuitorului făcea dovada dreptului, nemaifiind cazul administrării şi a altor probe. |
||||||
|