În comunicarea cotidiană oamenii de azi sunt implicaţi în dezbateri, discuţii, declaraţii şi decizii asupra opiniilor lor pe o gamă largă de probleme, mai mult sau mai puţin importante. Un model simplu de comunicare tratează stilul ca simplă expresie a gândurilor şi sentimentelor intime. Acceptarea şi refuzul sunt elemente constitutive ale aşa-numitelor perechi de adiacenţă (tehnică de selectare a emiţătorului – grupuri de două enunţuri consecutive, produse de emiţători, diferite, ordonate ca succesiune de părţi şi structurate în aşa fel încât prima replică cere, în mod necesar, anumite replici următoare), replici ce pot fi exprimate printr-o serie de elemente lexical, de exemplu: imprecaţiile, care au rolul de a intensifica fluxul vorbirii, neologismele, pentru a da un colorit străin vorbirii, precum şi frazeologismele, pentru exprimarea diverselor sentimente, stări, emoţii pentru atribuirea unor nuanţe apreciative sau depreciative ca indulgenţa, sobrietatea sau ironia, umorul, sarcasmul etc.

Nowadays people are involved in debates, discussions, statements and decisions concerning a wide range of issues of more or less importance. A simple model of communication treats style as a plain expression of intimate thoughts and feelings. Acceptance and refusal are constitutive elements of the so-called adjacency pairs (the transmitter selection technique - groups of two consecutive utterances produced by different emitters, ordered as a sequence of parts and structured so that the first statement necessarily requires some further replies), replies that can be expressed by a number of lexical items, e.g. imprecations, designed to increase the flow of speech, neologisms, to give color to the speech and phraseological units, to express various feelings, states, emotions for assigning positive and negative connotation such as indulgence, sobriety or irony, humor, sarcasm, etc.