Les époques historiques ont imaginé des différents objectifs et des mécanismes psychologiques de la typologie homo viator. Dès l’antiquité guerrière à l’époque des grandes découvertes géographiques, les pèlerinages, qui semblent une constante de l’humanité qui se rapporte à la sacralité, les colonisations – il y a une traite générale, explicite ou implicite, c’est le désir de connaissance. L’espace et le temps reçoivent un riche contenu par la sortie de l’univers connu. La géographie impersonnelle devient histoire, et celle-ci, histoire personnelle par la réception individuelle d’un autre rapport, fortement justificatif, tendu, à l’existence. Portant en soi-même ses propres valeurs, le voyageur se confronte avec des autres et le résultat intériorisé est une forme d’enrichissement de l’esprit. Importante partie de la fondation du mythe de la diversité, l’expérience insulaire de Robinson se réécrit après le XVIIIe siècle, en nuançant les significations. L’évasion comme forme à expérimenter l’altérité est imaginée d’une manière protéique dans la littérature du XXe siècle; l’oeuvre de Michel Tournier, Vendredi ou les limbes du Pacifique – Vendredi ou la vie sauvage, transforme l’île dans une entité animée et fidèle, c’est l’Autre auquel Robinson se rapporte et qui éclipse les autres inconstantes présences humaines. Dans un espace comprimé, le temps est infiniment dilaté.

Epocile istorice au imaginat diferite obiective şi mecanisme psihologice ale tipologiei homo viator. De la antichitatea războinică la epoca marilor descoperiri geografice, la pelerinaje, care par a fi o constantă a umanităţii care se raportează la sacru, apoi colonizările – există o trăsătură generală, explicită ori implicită, şi anume dorinţa de cunoaştere. Spaţiul şi timpul primesc un conţinut bogat prin ieşirea dintr-un univers cunoscut. Geografia impersonală devine istorie, iar aceasta, istorie personală prin receptarea individuală a unui alt raport, puternic justificativ, tensionat al existenţei. Purtând în sine propriile valori, călătorul se confruntă cu ceilalţi şi rezultatul interiorizat este o formă de îmbogăţire a spiritului. Parte importantă a fondării mitului diversităţii, experienţa insulară a lui Robinson se rescrie după secolul XVIII, nuanţându-şi semnificaţiile. Evaziunea ca formă de a experimenta alteritatea este înfăţişată într-un mod proteic în literatura secolului XX; opera lui Michel Tournier, Vineri sau limburile Pacificului – Vineri sau viaţa sălbatică (Vendredi ou les limbes du Pacifique – Vendredi ou la vie sauvage) transformă insula într-o entitate animată şi fidelă, este Celălalt la care Robinson se raportează şi care eclipsează celelalte inconstante prezenţe umane. Într-un spaţiu comprimat, timpul este dilatat la infinit.