Lucrarea îşi propune să prezinte specificul organizării demersului didactico-artistic în educaţia formală şi nonformală, consideraţii şi sugestii noi referitoare la tipurile de formaţii şi prepertoriile abordate. Insuficienta orientare a programelor pentru educaţia artistică a generat această analiză şi soluţii pentru o nouă valorizare a educaţiei artistice atât în şcoală, cât şi în cadrul cluburilor/palatelor copiilor. Un nou model educaţional artistic mai flexibil ce permite adaptări rapide şi mobile, din punct de vedere metodologic şi conceptual, realităţii contemporane, poate duce la extinderea şi adâncirea conexiunilor între diversele modalităţi de exprimare – muzicale, teatrale, coregrafice, plastice, asigurând multiple valenţe formativ-educative, contribuind, astfel, la formarea unei atitudini noi faţă de cunoaştere şi arta adevărată. Pentru a şti cum trebuie realizat contactul copiilor cu universul sonor, trebuie cunoscute particularităţile auzului muzical şi vocii folosite în practica muzicală, cântarea vocală şi instrumentală. Problema fundamentală este aceea de a şti cum poate imaginea muzicală, realizată sonor-senzorial, din elemente ce nu reprezintă imagini concrete din realitatea înconjurătoare, să provoace emoţii artistice. Emoţiile muzicale au o generalitate largă şi un rol în capacitatea de percepere a discursului sonor. În acest sens, elementele limbajului muzical nu pot fi separate în procesul comunicării: melodia, ritmul, armonia, polifonia, timbrul, dinamica. Importantă este dezvoltarea auditivă şi vocal-instrumentală a copiilor, precum şi modul în care se poate realiza corect şi optim. Trebuie reţinut faptul că prin cântarea vocală şi instrumentală realizate la activităţile muzicale, copiii se echilibrează şi se relaxează în acelaşi timp, acestea având şi efect terapeutic. Modalităţile specifice de realizare a educaţiei muzicale utilizează creaţii specifice, cântecele (vocale sau instrumentale), care sunt principalul mijloc de familiarizare a copiilor cu limbajul muzical, jocurile muzicale ce reprezintă forma cea mai complexă de educaţie artistică a copiilor, pentru valorile autentice. La început, sub forma jocului, iar apoi sub forma lecţiei sau repetiţiei, educaţia artistică aduce numai beneficii, bucurii şi entuziasm în sufletele copiilor, indiferent de paralela sau meridianul unde se află. Important este ca începutul ştiinţific, coordonat, al formării să pornească de la ceea ce le este familiar, anume creaţiile lor folclorice, ca să poată creşte în universul sonor specific zonei căreia îi aparţin. Dar tot acest efort nu va avea finalitate, dacă nu va fi ancorat în realitatea imediată ce impune corelarea interdisciplinară cu toate domeniile pe care le explorează în drumul lor cognitiv spre înţelegerea universului în care trăiesc.