Археологическое наследие Буджака
Închide
Conţinutul numărului revistei
Articolul precedent
Articolul urmator
649 14
Ultima descărcare din IBN:
2020-04-20 12:35
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
902(478) (107)
Arheologie (553)
SM ISO690:2012
АГУЛЬНИКОВ, Сергей. Археологическое наследие Буджака. In: Revista de Etnologie şi Culturologie. 2008, nr. 3, pp. 227-243. ISSN 1857-2049.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF
BibTeX
DataCite
Dublin Core
Revista de Etnologie şi Culturologie
Numărul 3 / 2008 / ISSN 1857-2049

Археологическое наследие Буджака

CZU: 902(478)
Pag. 227-243

Агульников Сергей
 
 
Disponibil în IBN: 8 decembrie 2013


Rezumat

Южный регион Республики Молдова, именуемый Буджакской степью, богат археологическими памятниками различных культурно-исторических эпох, представленных древними поселениями, курганами, грунтовыми могильниками, монетными кладами, отдельными находками, связанными с человеческой жизнедеятельностью в далеком прошлом. Обширные территории, охватывающие нижнее течение степных рек – Когыльник, Ялпуг, Лунгуца, Салчия, Кагул, а также низовья Прута-Дуная, с давних времен служили местами обитания и расселения различных племен и народностей Юго-Восточной Европы. Этот факт не мог не отразиться на археологических памятниках региона, диапазон которых охватывает период с эпохи энеолита-IV-III тыс. до н.э., вплоть до позднего средневековья – XVI–XVII в. н.э.

Southern region of the Republic of Moldova named Budzhak steppe is rich in archeological monuments of various cultural and historical epochs represented by ancient settlements, tumuli, coin treasures, isolated finds connected with human activities many centuries back. Vast territories covering lower parts of steppe rivers – the Kogylinik, the Yalpug, the Lungutsa, the Salchia, the Kagul as well as lower reaches of the Prut and Danube are the place of residence and settlement of various tribes and peoples of south-eastern Europe. This fact affected archeological monuments of the region that range from the epoch of eneolith IV-III century up to late Middle Ages – XVI-XVII.

Monumentele arheologice din stepa Bugeacului aparţin unui diapazon din mil. IV i.e.n până in sec. XVI-XVIII. Cele mai timpurii monumentele sunt atribuite culturii eneolitice timpurii Gumelniţa. Comрlexele funerare tumulare sunt atribuite culturii Usatovo, Jamnaya, Katacombnaya, Mnogovalikovaya, Belozerka. Aşezările sedentare aparţin grupurilor culturale Sabatinovka, Belozerka, Cerneahov-Sîntana de Mureş, Dridu, migratorilor turanici. Cele mai târzii obiective arheologice sunt reprezinte de cultura Nogailor-nomazi din sec. XVI-XVII.

Cuvinte-cheie
курганы, поселения, могильники, керамика, Буджакская степь, археологические культуры, степные кочевники.

Dublin Core Export

<?xml version='1.0' encoding='utf-8'?>
<oai_dc:dc xmlns:dc='http://purl.org/dc/elements/1.1/' xmlns:oai_dc='http://www.openarchives.org/OAI/2.0/oai_dc/' xmlns:xsi='http://www.w3.org/2001/XMLSchema-instance' xsi:schemaLocation='http://www.openarchives.org/OAI/2.0/oai_dc/ http://www.openarchives.org/OAI/2.0/oai_dc.xsd'>
<dc:creator>Cojocaru, V.</dc:creator>
<dc:creator>Bîrcă, L.</dc:creator>
<dc:date>2013</dc:date>
<dc:description xml:lang='ro'><p>&Icirc;n Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948, &icirc;n art.25, alin.(2) se precizează că: &bdquo;Mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire speciale. Toţi copiii, indiferent dacă s-au născut &icirc;n cadrul sau &icirc;n afara căsătoriei, se bucură de aceeaşi ocrotire socială.&rdquo; De regulă, ocrotirea copilului se realizează de către părinţi (ocrotirea părintească). Cu titlu de excepție, copilul este ocrotit prin adopție, prin tutelă, sau prin măsurile de protecție speciale. Una din cele mai efective și binevenite forme optime de educație și protecție a drepturilor copiilor, lipsiţi de protecţia părinţilor, este adopţia. Nici cea mai perfectă instituţie de educaţie nu-i capabilă să substituie părinţii, mama [3, p.11-20]. Adopţia prezintă una din formele protecţiei publice a copiilor. Multe organe şi organizații statale şi obşteşti, direct sau indirect, se preocupă de protecţia juridică a copilului. Adopţia se află sub controlul statului şi al societăţii. Adopţia &icirc;ndeplineşte un important rol social şi familial, contribuind nu numai la preluarea sarcinilor societăţii &icirc;n creşterea, educarea şi pregătirea profesională a copiilor lipsiţi de ocrotire părintească, dar şi la asigurarea unui climat de fericire, de iubire şi &icirc;nţelegere, similar cu acela pe care &icirc;l oferă viaţa de familie firească [2, p.230]. &Icirc;n societatea romană, adopţia era soluţia convenabilă pentru persoana fărădescendenţi legitimi de a primi &icirc;n familia sa copii, care astfel dob&acirc;ndeau numele adoptatorului, continuau cultul strămoşilor săi şi veneau la moştenirea părintelui adoptiv la fel ca un copil legitim [5, p.255-258]. Nu se poate nega &icirc;nsă că rolul raţiunilor afective este de multe ori dublat de considerente patrimoniale. Adopţia a fost &icirc;ntodeauna o instituţie a familiilor bogate, care căutau să-şi asigure continuitatea averii. Aceste raţiuni au fost adesea tot at&acirc;t de puternice ca şi cele afective. O exprimare aparte a acestei idei poate fi găsită &icirc;n Codul lui Caragea: &bdquo;Facerea de copii de suflet este dar spre m&icirc;ng&icirc;ierea celor care n-au copii&rdquo; (art.l partea IV cap. 5) [1, p.93]. Convenţia Europeană &icirc;n materia adopţiei de copii, adoptată la Strasbourg la 24.04.1967 prevede că adopţia se face &icirc;n interesul copilului (art.8 alin. (1)), iar Convenţia asupra protecţiei copilului şi cooperării &icirc;n materia adopţiei internaţionale ratificată de ţara noastră prin Hotăr&acirc;rea Parlamentului nr.1468-XIII din 29.01.98 prevede că adopţia se &icirc;ncheie &icirc;n interesul superior al copilului. &Icirc;n aceeaşi ordine de idei, menţionăm Legea nr. 99 din 28.05.2010 privind regimul juridic al adopțieicare &icirc;n art.3 lit.b) pervede că protecţia drepturilor copilului prin adopţie se realizează respectarea interesului superior al copilului. Adopţia este o măsură de protecţie a drepturilor copilului şi se face numai pentru protejarea intereselor superioare ale copilului. Aceste dispoziţii legale exprimă finalitatea socială şi finalitatea familială a instituţiei adopţiei, care are scopul de a &icirc;nlocui instituţia juridică a ocrotirii părinteşti. Adopția prezintă avantajul de a oferi o familie permanentă copilului care nu are un mediu corespunzător &icirc;n familia sa de origine şi o alternativă răspunde nevoilor identificate &icirc;n urma procesului de evaluare realizat de profesionişti. Din aceste reglementări naţionale şi internaţionale, rezultă că ar exista două feluri de interese ale copilului, dar nu se prevede expres &icirc;n ce constă interesul superior al copilului şi prin ce se deosebeşte de interesul copilului.Unele critici argumentează că expresia &bdquo;interesul superior&rdquo; semnifică faptul că &icirc;n toate circumstanţele, interesul copilului să prevaleze, ca fiind superior oricărui alt interes. &Icirc;n opinia noastră, binele copilului, interesul copilului şi interesul superior al copilului ar putea fi considerate ca fiind expresii sinonime, cu toate că unii experţi definesc binele copilului ca fiind o stare ideală de atins, iar interesul superior constituind dreptul ce urmează a fi exercitat &icirc;n vederea atingerii acestui ideal [9, p.7-14]. Principiul interesului superior al copilului trebuie să primeze &icirc;n toate acţiunile care privesc copiii. Aceasta nu &icirc;nseamnă că interesul superior al copilului va fi &icirc;ntotdeauna singurul factor decisiv ce trebuie luat &icirc;n seamă, dar că&bdquo;pot exista interese competitive sau conflictuale privind drepturile omului, de exemplu &icirc;ntre copii luaţi separat, &icirc;ntre diferite grupuri de copii şi &icirc;ntre copii şi adulţi. Cu toate acestea, interesul copilului trebuie avut &icirc;n vedere &icirc;n orice situaţie şi trebuie demonstrat că interesele copilului au fost analizate şi luate &icirc;n considerare cu prioritate. Interesul superior al copilului rezidă &icirc;n faptul că adopţia trebuie să asigure dezvoltarea armonioasă a copilului şi respectarea drepturilor fundamentale ce-i sunt recunoscute, iar interesul copilului constituie finalitatea superioară a adopţiei. Interesul copilului este sufletul, esenţa adopţiei, finalitatea unică şi superioară care justifică oricare din normele ce reglementează adopţia [4, p.405]. Acest interes prevalent poate consta, după caz, &icirc;n: dezvoltarea fizică; pregătirea şcolară sau profesională; climatul de stabilitate şi siguranţă; sănătatea fizică sau mentală; mediu favorabil din punct de vedere material; mediu afectiv adecvat, moral şi empatic; autoritatea reală şi benefică asupra copilului. &Icirc;n privinţa scopului &icirc;n care se &icirc;ncuviinţează adopţia, practica judiciară a stabilit că adopţia se face &icirc;n interesul celui adoptat [6]. &Icirc;n conformitate cu art. 20 din Convenţia cu privire la drepturile copilului (ratificată prin Hotăr&acirc;rea Parlamentului nr.408-XII din 12.12.1990), orice copil, temporar sau definitiv de mediul său familial, sau care, &icirc;n propriul interes, nu poate fi lăsat &icirc;n acest mediu, are dreptul la protecţie şi un ajutor special din partea statului care poate fi acordat, şi sub forma adopţiei. Principiul interesului superior al copilului este reluat aproape obsesiv &icirc;n tot cuprinsul actelor normative ca etalon al fiecărei din acțiunile, măsurile sau deciziile luate &icirc;n legătură cu &icirc;nfăptuirea adopției [7, p.50]. &Icirc;n aceeaşi ordine de idei, Ion P. Filipescu menționează: &bdquo;Interesul adoptatului trebuie avut &icirc;n vedere nu numai la &icirc;ncuviinţarea adopţiei, ci şi &icirc;n timpul &icirc;n care aceasta există, precum şi atunci c&icirc;nd se pune problema desfacerii ei&rdquo;. Adopţia se &icirc;ncheie &icirc;n interesul copilului, interes care reprezintă raţiunea de a fi a adopţiei şi, de aceea, folosirea adopţiei &icirc;n alt scop nu se justifică [4, p.405]. Pentru ca instituţia adopţiei să-şi poată &icirc;ndeplini &icirc;n bune condiţii scopul ei familial şi social, este necesar să se ţină cont de faptul că la baza &icirc;ncheierii şi &icirc;ncuviinţării ei stă at&acirc;t interesul primordial al celui adoptat, c&acirc;t şi interesul persoanei sau familiei care adoptă, deoarece prin adopţie se dă satisfacţie nu numai nevoii şi interesului adoptatului de a se bucura de ocrotire corespunzătoare, dar şi interesului adoptatorilor izvor&acirc;t din dorinţa de a fi părinţi. &Icirc;n concluzie, dispoziţiile menţionate trebuie &icirc;nţelese şi interpretate &icirc;n sensul că adopţia se face numai &icirc;n interesul adoptatului, iar nu &icirc;n sensul că s-ar face exclusiv &icirc;n interesul acestuia. Chiar dacă la acest interes legea se referă expres, trebuie să &icirc;nţelegem şi interesul adoptatorului ca fiind &bdquo;implicit&rdquo; cuprins &icirc;n lege [2, p.230]. Rezultă deci că scopul adopției constă &icirc;n asigurarea protecției intereselor patrimoniale și nepatrimoniale ale copiilor lipsiți de ocrotireapărintească sau de o ocrotire corespunzătoare. De asemenea, scopul familial al adopției trebuie privit ca o &icirc;mbinare a intereselor adoptatoruluide a fi ocrotitcu interesul adoptatorului de a ocroti, de a veni &icirc;n ajutor copiilor care nu se pot bucura de o ocrotire părintească.</p></dc:description>
<dc:source>Integrare prin cercetare şi inovare () 24-26</dc:source>
<dc:title><p>Scopul instituţiei adopţiei</p></dc:title>
<dc:type>info:eu-repo/semantics/article</dc:type>
</oai_dc:dc>