Lucrarea Cine merge tot pe drum pentru flaut, vioară, violoncel si vibrafon a fost scrisă de S. Pîslari în 2008. În anul următor a avut loc premiera piesei în cadrul festivalului Zilele muzicii noi, în 2014 compoziția fiind repetată în programele Festivalului de muzică contemporană din Bacău (România) și Zilele muzicii noi (Chișinău). În 2019, Cine merge tot pe drum a fost publicată în colecția Creații camerale, vol. III. „Controversa” muzicală a autorului piesei cu compozitorul rus V. Martynov și cartea sa Sfârșitul vremii compozitorului a devenit impulsul pentru crearea operei numite. S. Pîslari și-a formulat sarcina de a sintetiza materialul folcloric cu principiile de construire a unei compoziții minimaliste; prin urmare, utilizarea unui citat folcloric a fost fundamentală. Al doilea impuls muzical pentru apariția acestei lucrări a apărut în urma călătoriei S. Pîslari prin satele moldovenești. Compoziția este scrisă într-o formă simplă multipartită (nouă părți), cu trăsături caracteristice de variațiuni triple. Construcțiile inițiale îndeplinesc o funcție introductivă. Apoi, se expun trei teme bine reliefate, care se dezvoltă variațional. Prima temă se bazează pe un citat folcloric din manualul de Solfegii a lui L. Țurcanu. Acesta este nr. 248, Cântec vesel. S. Pîslari folosește doar fraza melodică inițială, care ar trebui să sune misterios, ceea ce se realizează datorită glissando și tremolo într-un registru grav la violoncel; compozitorul folosește efectiv și jocul sul ponticello, în urma căruia sunetul devine moale și dur. Cea de-a doua temă, care are un caracter activ, se caracterizează prin construcția sa sonoră, cuprinsă într-un interval de cvartă perfectă și sună în principal la flaut, apărând ocazional în partida viorii. Tema a treia este o aluzie la un marș bizar. Construcția finală a creației se bazează pe repetarea hipertrofiată a unui scurt motiv ostinato, afirmând ideea infinității mișcării.