Grigore Vieru created a poem about children and childhood, and in the middle of it arranged a mother’s image. Marked with the irrepressible wish to his mother, even being an adult, he was looking avidly for returning to the lost paradise of childhood. By intermedium of the poems for children about the mother and the entire environment, Vieru helped the little reader to discover the sense of the Universe. The living beings guided the children through harmony and continual rejoice. The poet was looking for discovering some primary needs of an infantile being, identifying them with the child itself. The theme about the mother after Vieru consists of worship of traditions, the religion of sincerity, and the personal myth.

Grigore Vieru a cultivat o poezie a copiilor și a copilăriei, în centrul căreia a plăsmuit chipul matern. Marcat de un dor mistuitor față de ființa mamei și în maturitatea sa deplină, poetul a căutat râvnitor reîntoarcerea în paradisul pierdut al copilăriei. Prin intermediul poezioarelor pentru copii, despre mamă și despre universul înconjurător, Vieru l-a ajutat pe cititorul mic să descopere marile rosturi umane. Viețuitoarele vierene l-au ghidat pe copil spre armonie continuă și jovialitate. Poetul a căutat să descopere nevoile primordiale ale ființei infantile, identificându-se cu însăși copilul. Tema mamei constituie la Vieru un cult al tradițiilor, o religie a sincerității, un mit personal.