Depozitul de la Cărbuna a fost semnalat întâmplător în toamna anului 1961. Descoperirea se datorează unor elevi din localitate dintre care în literatura de specialitate a fost menționat doar V. Gorețchi. Locul semnalării a fost prospectat în același an de către Gh. Sergheev și V. Marchevici. Cercetări arheologice în situl de la Cărbuna prin două secțiuni au fost efectuate în vara anului 1962 de către T. Passek și E. Černyš. După finisarea acestora, în aceeași vară, Gh. Sergheev a reluat săpăturile degajând o suprafață mai mare. În cadrul secțiunii cercetate au fost identificate câteva complexe arheologice din care provin diverse artefacte expuse actualmente în expoziția permanentă a MNEIN. Investigațiile arheologice realizate recent în așezările Cărbuna I, Cărbuna II și Cărbuna-Negrub, au contribuit la precizarea specificului și cronologiei absolute a comunităților eneolitice de la sfârșitul fazei Precucuteni III – debutul fazei Cucuteni A din bazinul r. Botna. Din momentul descoperirii, depozitul de la Cărbuna a suscitat constant atenția specialiștilor interesați de epoca eneolitică. O atenție deosebită a fost acordată pieselor de aramă, studiate prin intermediul metalografiei și spectrografiei. Deși a fost valorificat de câteva ori, prin publicații de limbă rusă și germană, o piesă cu caracter de unicat a fost examinată doar sumar. Ne referim aici la pandantivul dintr-un molar uman. Recent, prin metode de cercetare non-invazive (odotonscopie, odontometrie, radioviziografie, microscopie), au fost scoase în evidență diferite caracteristici ale acestei piese. S-a stabilit că este vorba despre al doilea molar permanent mandibular al unui adult. Smalțul poartă urme vizibile de abraziune pronunțată funcțională. Molarul a fost extras, probabil, post-mortem. Suprafața pandantivului are urme verzui rezultate în urma contactului cu oxizii de cupru. Perforația a fost realizată din două părți. Pe interiorul ei, se observă urme circulare rezultate în urma sfredelirii, după toate probabilitățile, cu o unealtă de silex. O tentativă de perforare se atestă și la rădăcina molarului. Raritatea acestor piese în siturile eneolitice din Europa denotă caracterul lor semantic aparte. Conform opiniilor enunțate în literatura de specialitate, bazate inclusiv și pe observații etnografice, dinții umani extrași posedau diferite proprietăți menite să influențeze pozitiv sau negativ o anumită persoană, să concentreze forța magică a deținătorului. De asemenea, ei deseori sunt puși în legătură cu cultul fertilității sau cu credințele legate de lumea de apoi. Prezența pandantivului dintr-un molar uman, în asociere cu alte piese cu semnificație cultică din componența depozitului, în opinia noastră, nu este deloc întâmplătoare.