Environmental ethics as the branch of applied ethics, designed to study the ensemble of moral values and judgments applicable to the decisional process concerning environment, appeared in modernity as the result of awareness about the negative consequences on biosphere of technical and scientific progress. Nevertheless the prerequisites of it can be found even in ancient philosophical thinking. In this article is unfolded the essence of Aristotle’s conception and its relevance in elaboration of the fundamental principle of environmental ethics – principle of precaution.

Etica mediului ca ramură a eticii aplicate destinate să studieze ansamblu valorilor şi judecăţilor morale aplicabile procesului decizional cu privire la mediu îşi are începutul în epoca contemporană odată cu conştientizarea consecinţelor nefaste ale progresului tehnico-ştiinţific asupra biosferei. Însă premise ale ei pot fi găsite deja în gândirea filosofică a antichităţii. În acest articol este dezvăluită esenţa concepţiei etice a lui Aristotel şi relevanţa ei în conturarea unui dintre principiile fundamentale ale eticii mediului – principiul precauţiei.