Caragiale și teatrul absurdului
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
311 24
Ultima descărcare din IBN:
2024-03-25 16:57
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
821.135.1-2.09 (12)
Literatură romanică balcanică (Literatură română) (2083)
SM ISO690:2012
CIMPOI, Mihai. Caragiale și teatrul absurdului. In: Conferința științifica „Ion Luca Caragiale și personajele sale emblematice” (170 de ani de la naștere), 24 februarie 2022, Chisinau. 2022, pp. 7-12. DOI: https://doi.org/10.52505/ilc.170.2022.01
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Conferința științifica „Ion Luca Caragiale și personajele sale emblematice” (170 de ani de la naștere) 2022
Conferința "Conferința științifica „Ion Luca Caragiale și personajele sale emblematice” (170 de ani de la naștere)"
Chisinau, Moldova, 24 februarie 2022

Caragiale și teatrul absurdului

DOI: https://doi.org/10.52505/ilc.170.2022.01
CZU: 821.135.1-2.09

Pag. 7-12

Cimpoi Mihai
 
Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”
 
Disponibil în IBN: 21 iulie 2022


Rezumat

În prezentul studiu se analizează modul în care Eugen Ionescu urmează modelul Caragiale în special după ce începe să scrie teatru și e obsedat de căutarea unui mecanism complicat al discursului artistic, bazat pe nonsensuri. Dramaturgul francez de origine română făcea în acest sens următoarea automărturisire: „La logique se révèle dans l’illogisme de l’absurd dont [l’humour] a pris conscience”. Teatrul lui Ionescu a urmărit ceea ce dramaturgul însuși denumește „spargerea limbajului”, „producerea haosului limbajului”. Se ajunge, astfel, după cum spune în Jurnal, la „ruinele realului aparent, la frontiera indicibilului, la abis”. Autorul studiului demonstrează că a crea nonsensuri înseamnă a te juca cu realitatea, a o sfida, că Eugen Ionescu, influențat de Caragiale, pune un semn de identitate între Adevăr și Iluzie, că folosește expresii proverbiale, ziceri tipice, alunecări în obscuritate și confuzie. Personajele ionesciene reprezintă „o lume stranie”, „o lume pe dos”.

In this study analyzes how Eugen Ionescu follows the Caragiale model especially after he starts writing theater and is obsessed with finding a complicated mechanism of artistic discourse, based on nonsense. The French playwright of Romanian origin made the following self-confession in this regard: “La logique se révèle dans l’illogisme de l’absurd dont [l’humour] a pris conscience”. Ionescu’s theater followed what the playwright himself calls “the breaking of language”, “producing the chaos of language.” This leads, as he says in the Journal, to the “ruins of the apparent real, to the border of the unspeakable, to the abyss”. The author of the study proves that creating nonsense means playing with reality, challenging it, that Eugen Ionescu, influenced by Caragiale, puts a sign of identity between Truth and Illusion, that he uses proverbial expressions, typical sayings, slips into indistinctness and confusion. Ionescu’s characters represent “a strange world”, “a world upside down”.

Cuvinte-cheie
absurdul, limbaj (deformat), angoasă, iluzie, adevăr, realitate, suprarealism, logic/ilogic,

absurd, (distorted) language, anguish, illusion, truth, reality, surrealism, logical / illogical