The impact of postmodernism on the multiple faces of contemporary literature is undeniable. However, there are theorists who are convinced of its imminent end. But so far, only theoretically, certain cultural-literary models have been proposed to replace the concept whose values, it is considered, are exhausted, in other words it would belong to the past. Of course, the mutations that occurred in literary theory and criticism by cultivating (in excess?) The paradigm in question generated the recalibration of the authorial discourse, especially that of the eighties. One of the theorists of postmodernism, Mircea Cărtărescu, analyzes in the most professional way the canonical, integrative, contradictory, viable elements of the current and introduces with epistemic logic, in its structural and expressive plan, the term not yet introduced in any textual lexicon. In his view, Texism, on the other hand, is an invented literary reality, having the meaning of an undoubted osmosis between the world and the text, which we could define (starting from the idea that life could be interpreted as a text, as a divine fact) in relation to existence. The legitimation of the word Texist in the theory of literature thus becomes a necessary imperative in the analysis and interpretation of literature.

Impactul postmodernismului asupra fețelor multiple ale literaturii contemporane este incontestabil. Cu toate acestea există teoreticieni care sunt convinși de sfârșitul lui iminent. Dar până acum, doar teoretic, au fost propuse anumite modele cultural-literare de înlocuire a conceptului ale cărui valori, se consideră, sunt epuizate, cu alte cuvinte ar aparține trecutului. Desigur, mutațiile survenite în teoria și critica literară prin cultivarea (în exces?) a paradigmei în discuție au generat recalibrarea discursului auctorial, îndeosebi al celui cu apartenență la optzeciști. Unul dintre teoreticienii postmodernismului, Mircea Cărtărescu, analizează în cel mai profesionist mod elementele canonice, integratoare, contradictorii, viabile ale curentului și introduce cu logică episistemică, în planul structural și expresiv al acestuia, termenul încă neintrodus în vreun lexicon de texistență. În viziunea sa, texistența, reprezentând o realitate literară inventată, având semnificația unei osmoze indubitabile între lume și text, pe care am putea să o definim (plecând de la ideea că viața ar putea fi interpretată ca un text, ca un dat divin) construit în raport cu existența. Legitimarea cuvântului texistență în teoria literaturii devine, astfel, un imperativ necesar în analiza și interpretarea literaturii.