Câteva reconsiderații cu privire la muzeele ororilor totalitare
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
318 4
Ultima descărcare din IBN:
2024-03-28 10:36
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
069.02:94 (9)
Muzee. Expoziții permanente (505)
Istoria generală (525)
SM ISO690:2012
ROGOJANU, Dumitru-Cătălin. Câteva reconsiderații cu privire la muzeele ororilor totalitare. In: Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare, Ed. 14, 30-31 mai 2022, Chișinău. Chișinău: Institutul Patrimoniului Cultural, 2022, Ediția 14, p. 89. ISBN 978-9975-84-158-0.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare
Ediția 14, 2022
Conferința "Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare"
14, Chișinău, Moldova, 30-31 mai 2022

Câteva reconsiderații cu privire la muzeele ororilor totalitare

CZU: 069.02:94

Pag. 89-89

Rogojanu Dumitru-Cătălin12
 
1 Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane,
2 Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș
 
 
Disponibil în IBN: 20 iulie 2022


Rezumat

În sens larg, muzeele ororilor totalitare în secolul al XXI-lea nu sunt văzute doar ca simple locuri de prezentare a unor fapte trecute abominabile, ci ele au rolul de a transmite vizitatorului anumite atitudini și emoții privitoare la faptele trecute, cât și în formarea unor perspective în care viitorul apare mai bun. Dincolo de latura politică a creării lor, acestea denotă și un puternic caracter emoțional, ele putând fi privite și dintr-o perspectivă socială, de apropiere a cetățenilor față de propiul trecut, dar și de asumare a sa. Desigur, aceste locuri memoriale evidențiază și o traumă istorică locală și națională, ele sunt urme care frapeză prin tragism, dar pot determina generațiile viitoare să se gândească reflexiv și cald la trecutul traumatizant al generațiilor mai în vârstă. Educația muzeală prin intermediul acestor situri memoriale este pentru Luiza Kończyk un „termen care descrie practica și teoria istorico-politică de pedagogie în aceste locuri, ea combină câștigul și aprofundarea cunoștințelor istorice cu autodezvoltarea și modelarea atitudinilor dezirabile din punct de vedere social, prin utilizarea metodelor educaționale”. În plus, pentru autoare „pedagogia locurilor memoriale are ca scop, printe altele, învățarea toleranței și a respectului pentru diversitate și modelare membrilor reflectivi și activi ai societăți”. Latura morală și civică a acestor spații memoriale este determinantă în crearea unor cetățeni responsabili care își dau seama de traumele fizice și psihice create de regimurile totalitare. Respectul pentru oameni și toleranța reprezintă alte elemente fundamentale transmise de aceste locuri memoriale iar impactul politic și socio-educațional este și el înglobat în acestea. Muzeelor le revine sarcina sacră de a imortaliza în istorie și în conștiința oamenilor fapte ale trecutului care pătează memoria colectivă prin atrocitățile săvârșite de oameni împotriva oamenilor, de a-i educa prin puterea exemplului de a nu repeta greșelile trecutului și de a contribui la constrirea unei societăți mai bune și mai tolerante.