Comunicarea are drept scop revalorificarea trecutului cinematografic, decodificând sensurile autentice ale apariției și succesiunii diverselor tendințe artistice și antiartistice. Iată de ce se utilizează o exegeză pluridisciplinară, situată la intersecția diverselor orizonturi metodologice, dar și cea a reabilitării principiul istoric prin contextualizarea obiectului de studiu. Racursiul istoria cinematografiei – istoria societății, precum și introducerea ineditelor surse arhivistice, conduce la interferența istoriei celei de a șaptea artă cu istoria destinelor umane. Prima epocă – inițierea filmului autohton se caracterizează atât printr-un entuziasm romantic, cât și a paradoxurilor „dezghețului hrușciovist”. Intensitatea luptei pentru libertatea gândirii artistice s-a soluționat cu salvarea de la foarfecile cenzurii filmelor inovatoare ale perioadei, care semnifică apariția unui nou univers cinematografic. Cea de a doua epocă, ce a marcat apogeul creației cinematografice a plaiului, demonstrează cu brio fenomenul „arderii etapelor”, datorită căruia tânărul organism artistic a îmbrățișat tezaurul arhetipurilor și modalităților geniustico-stilistice ancestrale, excelând într-o ipostază fascinantă de metalimbaj al culturii naționale. Următoarea epocă a marcat o sinusoidă tragică, când tot ce a fost talent și valoare a fost înfierat în odioasă Hotărâre a biroului c.c. PCM din 10 martie 1970. Urmează o perioada de ne-timp, când așa numitele „filme” nu aveau nimic comun nici cu arta, nici cu viața, demonstrând o extremă a naufragiului trăit în perioada „socialismului dezvoltat”, monopolizată de nomenclatura comunistă. Ultima epocă, cea a marilor speranțe – restructurarea, deși cineaștii au reușit să se întoarcă în spațiul oxigenat al viziunii mito-poetice, îmbogățindu-l cu prorocirile postmoderniste, a fost curmată de dictatura economiei de piață și indiferența herostratică a guvernanților. În concluzie, autorul se ambiționează să demonstreze că, în pofida vicisitudinilor crunte ale destinului istoric în scurtele răstimpuri favorabile, cineaștii basarabeni au reușit să spună un nou cuvânt în istoria filmului universal anume datorită pătrunderii în enigmaticele zone identitare, cucerind spectatorii din lume, dar și îmbogățind limbajul cinematografic.