Ceea ce deosebește activitatea economică a evreilor este dezinteresul lor față de agricultură ca bază a dezvoltării economice. Pentru evreii ce locuiau în granițele Imperiului Rus, însă, agricultura nu a jucat niciodată un rol dominant, populația evreiască a fost întotdeauna predominant urbană. Chiar dacă au fost înființate colonii agricole evreiești cu scopul de a familiariza evreii cu munca în agricultură, rezultatul scontat nu a fost atins, iar coloniile au dispărut în anii 80 ai sec. al XIX-lea. În toate celelalte privințe, intrând în era industrială, evreii au cunoscut în general aceeași evoluție ca și alte popoare. A fost o trecere treptată de la ocupațiile neproductive la cele productive, de la comerțul cu bani la comerțul cu mărfuri, de la ambele la industrie, de la predominanța exclusivă a meșteșugurilor – la industrie pe scară largă. Rolul evreilor este deosebit de puternic în comerțul exterior, unde hegemonia lor era asigurată atât de locul de ședere, lângă graniță, de legăturile mai strânse cu străinătatea, cât și de aptitudinile de mediere comercială. Evreii sunt plasați pe toate treptele scării comerțului internațional. Cea mai importantă este activitatea lor în mediul rural, în rolul de cumpărători de produse sătești, care până acum nu aveau acces nici pe piața internă, nici pe piața externă. Evreii contribuie activ la înființarea fabricilor de sfeclă de zahăr, de prelucrare a lemnului, de distilare și morilor. În condițiile sistemului iobag, evreii aveau un mare avantaj față de masa populației rurale aservite: libertatea de mișcare. Acest avantaj i-a făcut pe evrei intermediari naturali în relațiile diferitelor grupuri ale populației. Aceste particularități deosebește evreimea basarabeană de semenii lor din restul guberniilor imperiului