Melosul popular, fiind un fenomen sociocultural complet, exprimă de-a lungul secolelor cele mai diverse stări emoțional-psihice despre bogăția interioară a omului, relațiile sale emotive cu alți oameni, cu societatea, cu meleagurile natale. Cântecul nostru popular s-a născut odată cu omul, ca apoi să-l însoțească toată viața. Filmul documentar autohton a reușit să înregistreze imaginile și vocile mai multor interpreți de muzică populară întru păstrarea și valorificarea acestei arte, ce conține inestimabile mostre ale culturii spirituale, ale valențelor noastre identitare. În 1964 pe ecrane apare primul film moldovenesc cu această tematică Cântecul și dansul în regia lui Vitalie Kalașnikov, fiind dedicat interpretului Nicolai Sulac și dansatorului Spiridon Mocanu. Ulterior creației interpreților de muzică populară și-au consacrat filmele lor mai mulți cineaști: Emil Loteanu, Anatol Codru, Andrei Buruiană, Gheorghe Prodan, Petre Ungureanu, Iacob Burghiu, Ion Mija, Ștefan Bulicanu ș.a. Universul melosului popular l-a interesat și pe regizorul Vlad Druc, care în filmul Ploi de dor (1975), prin creația interpreților Tamara Ceban, Maria Bieșu, Nicolae Sulac, Valentina Cojocaru, Anastasia Istrati, Nicolae Glib și a unor cântăreți amatori, reușește să ne demonstreze că rapsozii noștri au zămislit cântece pentru toate evenimentele vieții omului: de la naștere până la moarte... Cel de al doilea film, Vai, sărmana turturică, creat sub semnul păsării, care „zboară până pică...”, e dominat de o profundă nostalgie, generată de dramaticul destin al cântăreței Maria Drăgan, care, după o viață scurtă, s-a retras în lumea cealaltă, fiind profund zbuciumată de povara frumosului, de eternul cântec popular... Vom cerceta fondul ideatic, modalitățile de expresie cinematografică, utilizate de regizorul Vlad Druc, care încearcă noi viziuni, noi abordări conceptuale, ce țin de conținutul și limbajul acestor discursuri cinematografice.