This article describes the International legislation to protect the rights of ethnic minorities. All human beings are equal before the law and are entitled to equal protection of the law against any discrimination and against any incitement to discrimination. Discrimination between human beings on the grounds of race, colour or ethnic origin is an obstacle to friendly and peaceful relations among nations and is capable of disturbing peace and security among peoples and the harmony of persons living side by side even within one and the same State, the existence of racial barriers is repugnant to the ideals of any human society. United Nations Declaration on the Elimination of All Forms of Racial Discrimination of 20 November 1963 (General Assembly resolution 1904 (XVIII)) solemnly affirms the necessity of speedily eliminating racial discrimination throughout the world in all its forms and manifestations and of securing understanding of and respect for the dignity of the human person. Racial discrimination means any distinction, exclusion, restriction or preference based on race, colour, descent, or national or ethnic origin which has the purpose or effect of nullifying or impairing the recognition, enjoyment or exercise, on an equal footing, of human rights and fundamental freedoms in the political, economic, social, cultural or any other field of public life. For the Council of Europe, both mainstream and minority communities must enjoy the same rights and equality before the law, and be able to preserve and develop their cultures, safeguard their religions, languages and traditions, and make their opinions heard. World events are a constant reminder of the crucial purpose served by this mission. The Council of Europe takes care that these freedoms are protected through its Framework Convention for the Protection of National Minorities, whose implementation rests with the Committee of Ministers and with an advisory committee of experts, as well as with the non-governmental organizations and the associations of minorities. The 1994 Framework Convention for the Protection of National Minorities came into force on 1 February 1998. Although it is not the only instrument on the protection of minorities developed in the Council of Europe, it is certainly the most comprehensive document in its field (non-discrimination, effective equality, culture, education, linguistic freedoms, access to media, and participation in economic, cultural and social life). The broad aims of the Convention are to ensure that the signatory states respect the rights of national minorities, undertaking to combat discrimination, promote equality, preserve and develop the culture and identity of national minorities, guarantee certain freedoms in relation to access to the media, minority languages and education and encourage the participation of national minorities in public life. The Framework Convention for the Protection of National Minorities defines a national minority implicitly to include minorities possessing a territorial identity and a distinct cultural heritage.

Protecţia drepturilor minorităţilor naţionale este un element crucial al protecţiei drepturilor omului. Pe lîngă mecanismele speciale dedicate minorităţilor naţionale, protecţia minorităţilor naţionale constituie un subiect important în activitatea organelor cum ar fi: Adunarea Parlamentară, Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa, Comisia de la Veneţia şi Comitetul European pentru Drepturi Sociale în baza Cartei Sociale europene. Acest articol conţine descrierea a legislaţiei internaţională de protecţie a drepturilor minorităţilor etnice. Toţi oameni sunt egali în faţa legii şi au dreptul la o protecţie egală a legii împotriva oricărei discriminări şi împotriva oricărei incitări la discriminare. Discriminarea între fiinţele umane pentru motive de rasă, culoare sau origine etnică este un obstacol în calea relaţiilor paşnice de prietenie între naţiuni, fiind susceptibilă să tulbure pacea şi securitatea popoarelor, precum şi coexistenţa armonioasă a persoanelor în cadrul aceluiaşi stat; existenţa barierelor rasiale este incompatibilă cu idealurile oricărei societăţi umane. Declaraţia Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, din 20 noiembrie 1963, afirmă în mod solemn necesitatea de a se elimina rapid toate formele şi toate manifestările de discriminare rasială în toate părţile lumii şi de a asigura înţelegerea demnităţii persoanei umane. Discriminare rasială are în vedere orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă întemeiată pe rasă, culoare, ascendenţă sau origine naţională sau etnică, care are ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoaşterea, folosinţa sau exercitarea, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în domeniile: politic, economic, social şi cultural sau în oricare alt domeniu al vieţii publice. Instrumentele legale pentru protejarea drepturilor minorităţilor naţionale sunt : 1. Convenţia europeană a drepturilor omului care prin intermediul unui protocol, recent intrat în vigoare, extinde aria garanţiilor de nediscriminare. 2. Curtea europeană a Drepturilor Omului a soluţionat o serie de cauze implicând romii şi persoane aparținând altor minorităţi naţionale. 3. Comisia europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei luptă împotriva discriminării, de care profită persoanele aparținând minorităţilor naţionale. 4. Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale este cel mai inteligibil tratat multilateral dedicat protecţiei minorităţilor naţionale. El stabileşte principii ce trebuie respectate în domeniul mass-media, educaţiei şi altor domenii pertinente. 5. Carta Socială Europeană garantează drepturile minorităţilor în domeniul social şi economic, spre exemplu, nediscriminarea faţă de accesul la locurile de muncă, educaţie, alocaţii familiale şi condiţii de trai. 6. Carta pentru Limbile Regionale sau Minoritare care se axează mai detaliat pe acţiunile întreprinse în vederea garantării protecţiei şi promovării în particular a limbilor minoritare, ca element decisiv al patrimoniului cultural. El are efect direct pe asupra abilităţii minorităţilor naţionale de a-şi utiliza propria limbă în viaţa publică. Carta a intrat în vigoare din 1998, şi ea a susţinut În Statele Părţi o serie de realizări concrete.